fiec[rui om în parte. Procesul acesta din urm[ este \i r[mâne un mister, nu îns[ \i pentru Creatorul Însu\i:
Oasele mi le-ai f[cut întru ascuns,
ele #ie nu-#i sunt ascunse. (138, 15)
Chiar înainte de a se na\te, în timp ce se dezvolt[ în pântecele maicii sale, omul e perceput de c[tre Creator ca fiin@[ des[vâr\it[, a\a cum artistul, în timp ce-\i creioneaz[ opera, o vede complet[, în stadiul ei final. Iat[, pe marginea acestei viziuni, un vers de mare frumuse@e:
Eram în devenire, Tu m’ai v[zut întreg. (138, 16)
Cu toate acestea, distan@a dintre Creator \i creatur[ este enorm[, ca \i aceea dintre imensitatea cosmosului \i aceast[ furnic[ inteligent[ ce populeaz[ p[mântul. Decalajul nu e înregistrat f[r[ un sentiment de nelini\te \i triste@e:
Doamne, ce este omul c[ i Te-ai f[cut cunoscut?
sau fiul omului, c[-l iei în seam[? (143, 3)
Interoga@ia îns[ poate avea \i accentele ironice ale lui Iov, prefigurându-le, de vreme ce, iat[, Dumnezeu nu numai c[-l ia pe om în seam[, dar îl cople\e\te, uneori pân[ la strivire, cu prezen@a Sa perpetu[ \i incomod[:
Adânc pe adânc se cheam[ în vuietul cascadelor
Tale;
toate talazele \i valurile Tale au trecut peste
mine. (41, 7)
Valurile îns[ î\i au mi\c[rile în dublu sens: înainteaz[ \i se retrag. Dac[ înaintarea cople\e\te, retragerea poate pricinui un sentiment de p[r[sire, ceea ce înseamn[ c[ omul nu r[mâne nicodat[ indiferent fa@[ de rela@ia sa cu Dumnezeu, fie în prezen@a Acestuia, fie în absen@a Sa. Dup[ ce psalmistul }i aminte\te Domnului de toate f[g[duin@ele f[cute lui David, robul S[u, î\i îng[duie un repro\ cu o mare înc[rc[tur[ de am[r[ciune:
