În Textul Ebraic: \aptezeci (conform tradi@iei care-i conferea acestui num[r \i o valoare simbolic[). Septuaginta îns[, urm[rind atestarea tuturor urma\ilor lui Israel, adaug[ pe cei doi fii \i pe nepotul lui Efraim, pe fiul \i pe nepotul lui Manase, totalizând astfel 75 (vezi \i Fc 46, 27), cifr[ preluat[ \i de Noul Testament (FA 7, 14).
Cet[@i situate la est de Delta Nilului, adic[ în imediata vecin[tate a @inutului Go\en. Termenul „cet[@i-grânare” poate indica nu numai locuri de însilozare a alimentelor, ci \i garnizoane militare. Cetatea On sau Iliopolis este indicat[ numai în Septuaginta.
Textul Ebraic adaug[ \i motiva@ia: ΓÇ₧ele sunt viguroaseΓÇ¥.
Literal: în Fluviu (râul prin excelen@[ al Egiptului).
Co\ alungit, cu capac; sicria\, arc[. Textul Ebraic folose\te aici acela\i cuvânt ca pentru corabia (arca) lui Noe, vasul mântuitor al omenirii. Chiar în Septuaginta, grecescul thibe e derivat din ebraicul teva \i se afl[ numai aici, în versetele 3, 5 \i 6.
În ebraic[: Mo\é, derivat din verbul m&\& = „a scoate din”. Etimologie popular[, care vrea s[ sugereze c[ Moise e primul mântuit. E greu îns[ de presupus c[ fiica lui Faraon cuno\tea ebraica. Majoritatea lingvi\tilor biblici sunt de acord c[ numele e de origine egiptean[: mosis sau moses = „fiu”, \i poate fi întâlnit, întreg sau prescurtat, în numele unor divinit[@i sau faraoni: Tuthmosis = fiul lui Thot, Ramses = fiul lui Ra.
Numele propriu al preotului din Madian e redat aici numai de textul Septuagintei.
Dup[ toate probabilit[@ile, un al doilea nume al socrului lui Moise. Cert r[mâne acela de Ietro.
În sensul de „rezident”, „locuitor temporar”.
Aceast[ a doua jum[tate a versetului se afl[ numai în unele versiuni ale Septuagintei (printre care \i edi@ia de Frankfurt 1597), în acord cu 18, 4.
Muntele Horeb este unul \i acela\i cu muntele Sinai, locul în care a fost dat[ Legea (19, 18-20; Dt 4, 15).
„Îngerul Domnului”: Domnul Însu\i, în chipul în care li Se face El accesibil oamenilor (vezi Fc 16, 7-14).
Scen[ celebr[, în care Moise Îl descoper[ pe Dumnezeul f[g[duin@elor, iar Acesta i Se descoper[ ca fiind mai presus de orice nume. Rug: tufi\, arbust. În rugul aprins \i nemistuit mistica r[s[ritean[ a v[zut prefigurarea Sfintei Maria, Fecioara N[sc[toare \i r[mas[ fecioar[, prin care Dumnezeu li S’a ar[tat oamenilor în persoana Fiului S[u. În Dt 33, 16 Dumnezeu e numit „Cel ce S’a ar[tat în rug” (Septuaginta) sau „Cel ce locuie\te în rug” (Textul Ebraic).
Popula@ii palestiniene non-semitice; Canaaneenii \i Amoreii se aflau acolo înainte de venirea Israeli@ilor.
Moise nu mai era acum decât un fugar din Egipt \i un p[stor în Madian, elemente care-i justificau smerenia în fa@a lui Dumnezeu.
Text fundamental pentru modul în care Dumnezeu Se define\te pe Sine. Defini@ia e concentrat[ în celebra tetragram[ YHWH (care se poate citi IAHVÉ sau, mai rar, IEHOVA), al c[rei nucleu e verbul „a fi”. Textul Ebraic are câteva variante de traduceri: „Eu sunt Cel ce sunt” (misterul lui Dumnezeu Care refuz[ s[-|i dezv[luie numele); „Eu sunt ceea ce sunt” (fiin@[ prin ea îns[\i); „Eu sunt fiindc[ sunt” (care con@ine în sine propria-i cauzalitate) \i chiar „Eu sunt Cel ce voi fi” (TOB) (Cel pe Care oamenii Îl vor percepe prin revela@ii succesive). Septuaginta prefer[ sensul „Eu sunt Cel ce este” (Dumnezeu este existen@a în sine, singura realitate adev[rat[ \i cauza unic[ a tuturor realit[@ilor); a\a traduce \i Biblia de Ierusalim, revendicându-\i aplicarea unei riguroase sintaxe ebraice.
Iahvé.
Vezi nota de la 1, 22.
Precizarea: ΓÇ₧care se pref[cuseΓÇÖn \arpeΓÇ¥ lipse\te din Textul Ebraic. Dup[ o tradi@ie rabinic[, nΓÇÖar fi vorba de toiagul din versetul 2, ci de un altul, dat anume de Dumnezeu lui Moise.
Cei ce c[utau s[ te omoare. Expresia va fi folosit[ \i în Mt 2, 20.
Într’o seam[ de texte ebraice: „Domnul”. Vezi nota de la 3, 2.
În Varianta Ebraic[: „Tu-mi e\ti un so@ sângeros” sau: „Tu-mi e\ti un so@ de / prin sânge”. Se pare c[ circumcizia era practicat[ înc[ înainte de epoca bronzului (vezi folosirea tradi@ional[ a cu@itului de piatr[). Episodul enigmatic din versetele 24-26 exprim[ supersti@ia p[gân[ (Sefora era o madianit[!) dup[ care ritualul (premarital) al circumciziei, înso@it de o anume formul[ magic[, avea puterea de a alunga duhurile inoportune. E stuf[ri\ul animist din care avea s[ se limpezeasc[ religia lui Israel, monoteist[.
Semnele din versetele 2-9.
Verbul ebraic indic[ o s[rb[torire la cap[tul unui pelerinaj, cum sunt la noi hramurile marilor mân[stiri sau Pa\tile la Ierusalim.
Ne-a chemat prin porunc[. Ac@iunea de a cita pe cineva în justi@ie prin mandat obligatoriu.
Scribii erau evreii desemna@i de v[tafii (supraveghetorii) egipteni s[ @in[ eviden@a personalului, zilelor de lucru \i produc@iei. Vezi v. 14.
Literal: ΓÇ₧ca ieri \i ca alalt[ieriΓÇ¥.
La seceri\, localnicii recoltau doar spicele, l[sând pe miri\te paiele aproape întregi. Acestea, deci, mai trebuiau secerate o dat[ (sau smulse) \i apoi tocate spre a fi amestecate în lutul c[r[mizilor de chirpici.
Iahvé. Asupra numirilor lui Dumnezeu vezi nota de la Fc 4, 26. De altfel, fragmentul cuprins între 6, 2 \i 7, 7 este o variant[ a chem[rii lui Moise, paralel[ cu cea de pân[ aici, fa@[ de care prezint[ asem[n[ri \i deosebiri.
El-|addai, numele sub care-L cuno\teau patriarhii pe Dumnezeu \i care acum este înlocuit cu Iahvé (Domnul).
Literal: „mi-am întins mâna”, în sensul: am jurat prin ridicarea mâinii.
Textual: „cel din [femeia] fenician[”. La începutul istoriei Evreilor, Fenicia \i Canaanul erau sinonime. Men@iune destinat[ s[ atrag[ aten@ia c[ în neamul lui Israel s’a strecurat sânge str[in.
Literal: „cu puterea lor”; putere armat[ (existent[ sau, mai departe, în perspectiva organiz[rii).
Dragon; \arpe mare, uria\. Cuvânt diferit de cel din 4, 3, dar acela\i cu cel din Ps 90, 13. Termenul ebraic sugereaz[ chiar o reptil[ gigantic[, de tipul crocodilului.
Literal: „pe malul Râului”. Vezi nota de la 1, 22.
Canalele dintre bra@ele Deltei; canalele de iriga@ie din interiorul @[rii.
Într’o seam[ de texte ebraice, ca \i în unele versiuni ale Septuagintei (inclusiv edi@ia lui Alfred Rahlfs), urm[toarele patru versete îi apar@in capitolului 7, cu numerotarea 26, 27, 28, 29. Pentru concordan@a cu principalele edi@ii române\ti de pân[ acum, versiunea de fa@[ p[streaz[ ordinea acestora.
S[-i scoat[ din @[rân[ (asemenea lui Aaron), pe principiul: cel ce poate s[-i aduc[, poate s[-i \i alunge!
Literal: „musc[ câineasc[”. Termenul ebraic indic[ numele colectiv al unei specii de insecte d[un[toare, dar greu de identificat; foarte prolific[, specia implic[ \i ideea de viermuial[. Vulgata traduce: omne genus muscarum = „tot felul de mu\te”. „T[unul” e mai apropiat: insect[ v[t[m[toare, prolific[ \i agresiv[.
Verbul paradoxázo înseamn[ „a osebi”, „a distinge”, „a pune de-o parte”, „a trage un hotar între”, dar \i „a sl[vi”, „a glorifica”, „a face pe cineva celebru”, „a consacra pe cineva în mod extraordinar, neobi\nuit”.
„Mâna Domnului”, în general: puterea lui Dumnezeu; aici: biciul divin care pedepse\te.
Literal: ΓÇ₧moarteΓÇ¥. Termenul ebraic indic[ o boal[ general[, rapid[ \i necru@[toare, asemenea ciumei.
Acela\i verb ca în 8, 22; vezi nota.
În Textul Ebraic: „toiagul”.
Am[nunt care plaseaz[ calamitatea în luna ianuarie.
Verbul empaízo înseamn[ „a se juca”, „a zburda”, „a se zbengui”, dar \i „a-\i bate joc de cineva”, „a batjocori” (ca în Mt 20, 19; 27, 29). Ideea textului de fa@[ nu este aceea a unei întreceri între dou[ for@e egale (ca în unele traduceri), ci c[ Dumnezeul lui Israel e atât de puternic, încât î\i permite s[-i joace pe degete pe cei ce se cred egali cu El (aceasta, nu f[r[ ca fiii lui Israel s[ jubileze). Dumnezeu este Cel ce controleaz[ evenimentele istorice.
Ca în toate cazurile asem[n[toare, sintagma „Dumnezeul nostru” are valoare de apozi@ie (precizeaz[ calitatea substantivului precedent). Textual, cite\te: „e s[rb[toarea lui Iahvé, (Cel ce este) Dumnezeul nostru”. Despre numele divine revezi nota de la Fc 4, 26.
Motivarea lui Faraon e întemeiat[: lui Dumnezeu nu-I puteau „sluji” decât b[rba@ii (cf. 23, 17; 34, 23).
Literal: ΓÇ₧moartea aceastaΓÇ¥.
Literal: ΓÇ₧nimeni nu l-a v[zut pe fratele s[uΓÇ¥.
Literal: „îmi vei vedea fa@a”.
Cuvântul „plag[” a mai fost folosit în Fc 12, 17. Aici e singurul loc din I\ unde-l întâlnim. El înseamn[, literal, „lovitur[”; prin extindere: „pedeaps[”; dar \i „ran[” (provocat[ de o lovitur[).
Vecini, desigur, egipteni. Vezi 3, 21-22.
În fapt, continuarea lui 10, 29: Moise i se adreseaz[ tot lui Faraon (vezi v. 8).
Râ\ni@[: moar[ primitiv[, alc[tuit[ dintr’o piatr[ de baz[, fix[, \i una deasupra, mobil[, rotit[ pe un ax. Sclava \edea în genunchi \i învârtea piatra de deasupra, sub care se zdrobeau gr[un@ele.
Plecarea Israeli@ilor se va face pe t[cute, într’o lini\te total[: nici m[car câinii nu vor da, ca de obicei, alarma.
Vezi nota de la 8, 22.
Când pe cer e luna plin[ a prim[verii.
În Textul Ebraic, literal: „între cele dou[ seri”. Expresie obscur[, interpretat[ în mai multe variante. Septuaginta prefer[ „spre sear[” (înainte de apusul soarelui).
Text mesianic, cu rezonan@[ clar[ în In 19, 36.
#inuta: gata de drum (pentru plecarea ce se apropie).
Etimologia cuvântului Pa\ti (în române\te, de la grecescul pásha) e necunoscut[. Ebraicul pésah e legat de verbul p&sah = „a \chiop[ta”, „a s[ri”, „a juca într’un picior”, „a s[ri peste” (a omite), „a cru@a”. Vulgata îl explic[: id est transitus Domini = „adic[ trecerea Domnului”, sens referitor la faptul c[ Dumnezeu, în noaptea aceea, a trecut (a str[b[tut) Egiptul. Primul sens s’ar referi la faptul c[, trecând, Domnul „a s[rit peste”, „a cru@at” casele fiilor lui Israel. F[r[ a nega aceste sensuri, literatura patristic[ raporteaz[ cuvântul \i la „trecerea” lui Israel prin Marea Ro\ie, adic[ de la robie la libertate. Evenimentul istoric este, în acela\i timp, \i o prefigurare: el Îl anticipeaz[ pe Iisus Hristos, Cel ce „din moarte la via@[ \i de pe p[mânt la cer ne-a trecut pe noi” (din Canonul Învierii).
Sensul exact: îi voi pedepsi dup[ cum merit[ (ca pe unii ce n’au fost în stare s[-i apere pe Egipteni).
Literal: „v[ voi acoperi”. În Textul Ebraic: „voi s[ri peste (dincolo) de voi”, v[ voi ocoli, viziune care-L implic[ în act pe Domnul-Însu\i. Septuaginta prefer[ acordul cu v. 23: Nimicitorul (îngerul Domnului) este cel ce execut[ pedeapsa, iar Domnul este Cel ce ap[r[ (acoper[, protejeaz[, ascunde victima de ochii executorului).
Despre ΓÇ₧oasteaΓÇ¥ lui Israel vezi 6, 26 \i nota.
Azime: pâini nedospite.
Literal: „înjunghia@i Pa\tile”.
Nimicitor: executor al pedepselor divine. Men@ionat \i la 1 Co 10, 10.
Plural-singular: alternan@[ între adresarea c[tre ob\te \i cea c[tre fiecare ins în parte; va fi întâlnit[ frecvent în c[r@ile Pentateuhului.
Localitate înc[ neidentificat[, alta decât cea din Fc 33, 17.
În stare s[ poarte arme.
Textul Ebraic (în tradi@ia sacerdotal[) d[ aceast[ cifr[ numai pentru \ederea în Egipt. Septuaginta îns[ precizeaz[: „\i’n #ara Canaanului”, men@iune cu care Sfântul Pavel va fi de acord în Ga 3, 17. Potrivit aser@iunilor din Fc 15, 13 \i FA 7, 6, \ederea Evreilor în Egipt a durat patru sute de ani.
Literal: ΓÇ₧s[-I fac[ Domnului Pa\tileΓÇ¥.
A sfin@i, a consacra, cu ideea de a pune deoparte, a p[stra în rezerv[, a-i h[r[zi cuiva un anume scop. D[t[tor de via@[, Dumnezeu revendic[ pentru Sine pârga vie@ii, întâiul fruct al pântecelui matern. Prin aceast[ sfin@ire, primul-n[scut al omului devenea proprietatea lui Dumnezeu; primul-n[scut al animalului Îi era destinat tot lui Dumnezeu, dar ca animal de jertf[.
Literal: „în luna celor noi”. În Textul Ebraic: „în luna Abib”, ceea ce se traduce: „în luna spicului”. Pentru aceast[ explica@ie vezi 9, 32 \i nota. E prima lun[ a anului evreiesc, numit[ mai târziu Nisan.
Acest ritual s[ devin[ permanent \i de ne\ters, ca un tatuaj \i ca o obsesie.
Literal: „cel ce deschide pântecele”.
Asinul, animal necurat, nu poate fi adus jertf[; de\i mult mai valoros, el va fi dat în schimbul unui miel ce va fi jertfit în locul lui.
S[ dai o sum[ de bani cu care po@i cump[ra un animal de jertf[. În Textul Ebraic: „dac[ nu-l vei r[scump[ra, s[-i rupi gâtul” (s[-l omori f[r[ s[ curg[ sânge, ca nu cumva uciderea lui s[ fie luat[ drept jertf[).
De-a lungul coastei Mediteranei, patru-cinci zile de mers pân[’n Canaan.
Textul Ebraic adaug[: ΓÇ₧ca s[ poat[ merge \i ziua \i noapteaΓÇ¥, adaos pe care Septuaginta nu-l consider[ necesar.
„S[ se întoarc[”, în sensul: s[ ocoleasc[. Textul e o reluare a istorisirii din 13, 18, cu unele detalii toponimice.
Înfrântul Faraon va fi cel ce instrumenteaz[ slava biruitorului Dumnezeu.
„Cu mân[’nalt[”: gest de libertate; plecaser[ fluturând din mâini, f[r[ s[ le pese (e altceva decât „bra@ul înalt” al lui Dumnezeu).
Verbul sugereaz[: s’a mutat ridicându-se prin v[zduh.
„Îngerul lui Dumnezeu” \i „stâlpul de nor” sunt sinonime \i simbolizeaz[ prezen@a ocrotitoare a Domnului (Iahvé) asupra poporului israelit.
Textul Ebraic, foarte dificil, sugereaz[ \i traducerea: (datorit[ norului) „noaptea era întuneric într’o parte \i lumin[ în cealalt[” (Symahus).
Imagine grandioas[: vântul e harapnicul cu care Dumnezeu mân[ telegarii m[rii, alergându-i.
Dubla mi\care a toiagului lui Moise a devenit în imnografia cre\tin[ simbol \i prefigurare a Sfintei Cruci: pe vertical[ când a despicat apele, pe orizontal[ când le-a readunat.
Imn devenit celebru \i intrat foarte de timpuriu în imnografia cre\tin[. Având o tripl[ dimensiune — poetic[, istoric[ \i profetic[ —, el cânt[ nu numai eliberarea Evreilor din robia egiptean[ \i trecerea lor prin Marea Ro\ie (vv. 4-12), ci \i drumul lor prin pustie spre #ara F[g[duin@ei (vv. 13-16) \i chiar reg[sirea lor în templul din Ierusalim (vv. 17-18).
Cu nuan@a: dureri ale femeii care na\te (ca în Ps 47, 6).
Deci, \i a lui Moise. Prooroci@[: femeie inspirat[, c[reia Dumnezeu îi transmite mesaje (vezi Nm 12, 1-2); înzestrat[ \i cu darul poetic: prooroci@a Debora, asemenea lui Mariam, va alc[tui \i ea un imn (Jd 5).
Timpan (de la grecescul t├╜mpanon): instrument muzical asemenea unei tamburine.
În fapt, nucleul Cânt[rii lui Moise. E posibil ca aceste dou[ versuri s[ fi alc[tuit un refren prin care femeile celebrau, \i ele, biruin@a.
În ebraic[: mar = „amar”, „am[r[ciune”.
Ca s[ m[nânce.
Cantitate dubl[, în vederea Sabatului de a doua zi (vezi v. 26).
În Textul Ebraic: man-hu; cuvânt de origine necunoscut[ \i semnifica@ie incert[, prin care se explic[ numele de „man[” pe care Israeli@ii l-au dat acestui fel de hran[ (vezi v. 31).
Omer: ceva mai mult de 2 litri.
Sâmb[t[ — în ebraic[: Sabbath = „odihn[”. La origine, ziua cu care se încheia s[pt[mâna de \apte zile. Verbul derivat însemna la început „a încheia”, „a termina”, „a ispr[vi”, „a înceta de a mai...”, „a pune cap[t”; mai apoi: „a fi inactiv”, „a nu lucra”, „a se odihni”. La Evrei, zi riguroas[ de odihn[ (re@inere absolut[ de la activit[@ile fizice), rigurozitate împins[ uneori pân[ la formalism, ceea ce-L va face pe Domnul Iisus s’o desfiin@eze (vezi Mt 12, 8; Mc 2, 27; Lc 6, 5; 13, 15-16). Sfântul Apostol Pavel, de asemenea, va nega obligativitatea Sabatului (Col 2, 16-23; Evr 4, 4-11). Cre\tinii îl vor înlocui cu ziua de Duminic[ (Domini Dies = Ziua Domnului), „ziua cea dintâi a s[pt[mânii”. În aceast[ prim[ zi a ar[tat Dumnezeu lumina (Fc 1, 3-5) \i tot în ea a înviat Domnul Iisus, „Lumina lumii” (In 9, 5). Înc[ din epoca apostolic[, Duminica era ziua în care cre\tinii s[vâr\eau Euharistia, „frângerea pâinii”, cuminecarea (vezi FA 20, 7 \i nota).
Coriandru: plant[ umbelifer[ (coriandrum sativum) al c[rei fruct, aromat asemenea chimenului, are un diametru de 5 mm. Compara@ia de aici se refer[ nu la culoarea, ci la m[rimea gr[untelui de man[.
Adic[, de fapt, în Chivotul M[rturiei (sau al Leg[mântului). În acesta erau p[strate Tablele Legii, toiagul lui Aaron \i urna cu man[, tradi@ie ce va fi consemnat[ de Apostolul Pavel în Evr 9, 4.
O vadr[: ceva peste 10 litri. În Textul Ebraic: „a zecea parte dintr’o ef[”.
A-L ispiti pe Dumnezeu: a te îndoi de puterea sau de bun[tatea Lui \i a-I cere s[ |i le dovedeasc[ printr’o minune; a-L pune la încercare.
Ar însemna „Cârteal[-\i-Ispitire”.
Nume generic pentru Amaleci@i, popor descendent din Edom (vezi Fc 36, 1 \i 12). A\eza@i la nord de Cade\, ei î\i revendicau, probabil, oaza de la Rafidim.
Prima men@iune a lui Iosua (Navi), tân[rul r[zboinic care-i va succeda lui Moise \i va cuceri Canaanul.
E pentru întâia oar[ când Moise e men@ionat ca autor al c[r@ilor lui; chiar dac[ nu putem \ti de care anume carte e vorba aici, faptul r[mâne semnificativ.
Iahvé-Nissi = „Domnul este steagul meu”.
Vezi nota de la 2, 22.
Literal: „s[ m[nânce pâine”, expresie ebraic[ pentru „a mânca”, „a sta la mas[”.
Dat[ imprecis[; se crede c[ cea exact[ a disp[rut din vechile manuscrise ebraice.
Adic[ în fa@a (sau în imediata vecin[tate) a „muntelui lui Dumnezeu”, Sinai (dup[ tradi@ia elohist[: Horeb — vezi 3, 1 \i nota). Localizat în sudul peninsulei cu acela\i nume. Munte devenit celebru prin aceea c[ în el i S’a descoperit Dumnezeu lui Moise \i li s’a dat Israeli@ilor Legea. Pentru Sfântul Apostol Pavel, Sinaiul va fi simbolul Legii care a fost desfiin@at[ prin Iisus Hristos (vezi Ga 4, 24-31).
Adic[ la ΓÇ₧muntele lui DumnezeuΓÇ¥, Sinai.
Textual: basíleion hierátevma. În context, cele trei trepte: „popor ales” în vederea unei misiuni speciale, selec@ionat de Cel ce, ca Împ[rat suprem, st[pâne\te „tot p[mântul”; pentru îndeplinirea misiunii, poporul ales e înzestrat cu o „preo@ie împ[r[teasc[”, preo@ie conferit[ de Împ[ratul-Dumnezeu (în fapt, întregul text e o preg[tire pentru instituirea templului \i a preo@iei levitice); prin prezen@a \i lucrarea acestei preo@ii, poporul ales devine el însu\i „neam sfânt”. Textul Ebraic permite traduceri cu accentul nu pe preo@ie, ci pe împ[r[@ie: „împ[r[@ie preo@easc[” sau „împ[r[@ie de preo@i” (în Vulgata: regnum sacerdotale), de unde interpretarea de sorginte apusean[ c[ ar fi vorba de instituirea unei „preo@ii universale”, în virtutea c[reia orice membru al comunit[@ii este preot. În fa@a acestei interpret[ri, romano-catolicii gloseaz[ în sensul c[ o „împ[r[@ie de preo@i” nu înseamn[ c[ e „alc[tuit[ din preo@i”, ci „condus[ de preo@i” (de aici, deschiderea spre teocra@ie). Expresia din Septuaginta e citat[ aidoma în 1 Ptr 2, 9, în acord cu sintagma „preo@ie sfânt[” din 1 Ptr 2, 5, în sensul c[ vechea preo@ie, cea din umbra Legii, devine cu adev[rat „împ[r[teasc[” \i „sfânt[” prin Cel ce o confer[, Iisus Hristos, Împ[rat \i Arhiereu. În acela\i sens o folose\te \i Sfântul Vasile cel Mare în una din rug[ciunile sale liturgice (anamneza din Liturghia ce-i poart[ numele).
Literal: ΓÇ₧cur[@e\te-iΓÇ¥ (oficiaz[, prin porunc[, actul purific[rilor rituale).
Ebr.: „muntele”; (totu\i, în unele manuscrise: „poporul”).
Sensul exact al verbului katanoéo: „a vedea (a contempla) spre a în@elege”; „a privi spre a-@i câ\tiga pricepere”; „a în@elege”. Folosit în Fc 3, 6 în leg[tur[ cu pomul cuno\tin@ei binelui \i r[ului. În textul de fa@[: nu numai c[ ochii omului nu pot suporta slava lui Dumnezeu, dar nici vederea lui l[untric[, de creatur[, nu poate accede la fiin@a intim[ a lui Dumnezeu, la esen@a Lui.
În concordan@[ \i cu Textul Ebraic: fraz[ întrerupt[, r[mas[ neispr[vit[; autorul s’a gr[bit s[ introduc[ marele \i importantul capitol al Decalogului. În fapt, primul verset al capitolului urm[tor e continuarea versetului 19 al capitolului de fa@[.
Textual: „idol” (eídolon); prin defini@ie, statuie sau statuet[ sculptat[, ca reprezentare a unei zeit[@i.
Aceast[ interdic@ie f[cea din Israel un unicat în întregul s[u context uman. De re@inut ]ns[ c[ textul se completeaz[ prin prima fraz[ a versetului urm[tor; porunca nu interzice opera de art[, ci transformarea acesteia ]n idol.
Grecescul zêlos înseamn[ „zel”, „ardoare”, „râvn[”, dar \i „gelozie”, „emula@ie”, „rivalitate”; zelotés ]nseamn[ „zelos” sau „gelos”; sensul e dictat de context. În cazul de fa@[, Dumnezeu }\i revendic[ în exclusivitate fidelitatea \i iubirea celor cu care a încheiat leg[mântul; în caz de tr[dare cu al@i „dumnezei”, El Î\i atribuie chiar pornirile temperamentale ale unui acces de gelozie. Sfântul Apostol Pavel va vorbi despre o „gelozie a lui Dumnezeu”: vezi 2 Co 11, 2 \i notele în context.
„Cea dintâi porunc[ urmat[ de f[g[duin@[” (Ef 6, 2).
În sensul de a nu s[vâr\i adulter.
Ca \i la 12, 24, alternan@[ plural-singular: porunc[ pentru întreaga comunitate \i pentru fiecare ins în parte.
La început, preotul israelit care aducea jertfa avea pe el doar o bucat[ de pânz[ împrejurul coapselor, dup[ modelul egiptean. Mai târziu, când altarele erau înalte \i cu trepte de acces, preo@ii erau obliga@i s[ poarte pe dedesubt pantaloni (vezi 28, 38).
Literal: „în dar”; „pe gratis”.
Literal: „dac[ va r[spunde”, în replic[ la o anume situa@ie, propunând modificarea ei.
În sensul: servitoare-ibovnic[.
Cu acest verset se instituie „legea talionului”; mai pregnant[ în vv. 23-25.
Crima f[r[ premeditare; în acest caz, impactul dintre uciga\ \i victim[ e pus pe seama lui Dumnezeu.
Se instituie dreptul de azil. Locul de refugiu avea, de obicei, un sanctuar.
Sensul exact: f[r[ s[ aib[ înf[@i\are de om; în stare înc[ embrionar[, când copilul — dup[ concep@ia vremii — înc[ nu devenise persoan[ (Textul Ebraic îns[ vizeaz[ cu prec[dere v[t[marea mamei). Vezi \i versetul urm[tor.
În Textul Ebraic, versetul 1 al acestui capitol este versetul 37 al capitolului precedent; de asemenea, în edi@ia Rahlfs a Septuagintei. Pentru concordan@a cu edi@iile clasice române\ti, am p[strat structura acestora.
Prin transcrieri neglijente ale vechilor manuscrise, versetele 3 b \i 4 au fost deplasate de la locul lor firesc, adic[ imediat dup[ versetul 1. Cititorul e rugat s[ le trateze ca atare.
În Textul Ebraic: „s[ fie lovit de anatem[”, adic[: s[ I se cear[ lui Dumnezeu, prin blestem, ca el s[ piar[.
În tot Vechiul Testament, verbul katepeígo e folosit numai aici \i înseamn[ „a presa pe cineva s[ fac[ ceva”. În Textul Ebraic: „nu te purta cu el ca un creditor”.
ΓÇ₧GoliciuneaΓÇ¥, dublu sens: goliciunea trupului neocrotit de hain[; goliciunea care-l face pe om indecent.
E vorba de sfin@enia ritual[. Carnea animalelor sfâ\iate de fiare era presupus[ ca înc[ mai având în ea sânge; consumarea sângelui era drastic interzis[ de Lege (vezi Lv 7, 26-27).
Expresie pentru rob în general.
Textual: „din luna întâi”; vezi \i 12, 18.
Textual: ΓÇ₧la ie\irea anuluiΓÇ¥. Anul evreiesc era perioada dintre dou[ toamne.
Aceast[ ultim[ propozi@ie se afl[ numai în unele edi@ii ale Septuagintei, inclusiv cea din Frankfurt 1597 (dup[ care a fost tradus[ Biblia lui |erban).
În text \i context: de remarcat alternan@ele între singular \i plural; vezi \i nota de la 12, 24.
Stâlpii: pietre’n forme alungite, înfipte’n p[mânt, reprezentând anumite zeit[@i.
Marea Mediteran[.
Sudul Palestinei.
Nadab \i Abiud: fiii lui Aaron (vezi 6, 23).
A doua men@iune despre activitatea literar[ a lui Moise (prima a fost la 17, 14).
Cuvintele din carte (v. 4).
În Versiunea Ebraic[: „L-au v[zut pe Dumnezeul lui Israel”; expresie cu totul singular[ \i uimitoare, întrucât „nu va putea omul s[-Mi vad[ fa@a (s[ M[ vad[) \i s[ tr[iasc[” (33, 20). Textul Septuagintei precizeaz[ c[ oamenii au v[zut numai „locul unde st[tea Dumnezeu”, anume doar ceea ce p[rea a fi a\ternutul tronului S[u (vezi restul versetului).
„Au mâncat \i au b[ut”: semn c[ erau vii, dar poate fi vorba \i de un prânz ritual, cu care se încheia de obicei un leg[mânt, o alian@[, un contract, un armisti@iu (vezi alian@a dintre Israel \i Abimelec — Fc 26, 26-31 \i pe aceea dintre Iacob \i Laban — Fc 31, 54).
ΓÇ₧LorΓÇ¥: poporului.
Iachint: un fel de safir sau ametist, albastru-violet. În Textul Ebraic: „piei de delfin”.
Textual: „lemn care nu putreze\te”; identificat cu salcâmul, cunoscut prin durabilitatea lui.
Acest verset lipse\te din textul grecesc; edi@iile române\ti l-au preluat din versiunile ebraice.
„Efod”: parte din ve\mântul preo@esc; f[cut din m[tase scump[, încrustat[ cu pietre pre@ioase, era purtat pe um[r. „Pieptar” (ho\en): alt[ parte de ve\mânt preo@esc, ata\at[ de efod prin inele de aur.
„Chivot” (kivotós) traduce un cuvânt ebraic care înseamn[ „lad[ cu capac”, „cuf[r”, „sicriu”. Folosit mai întâi pentru a desemna corabia lui Noe (Fc 6, 14). Vulgata îl traduce prin arca = „arc[” (cu acela\i în@eles). În cultul cre\tin ortodox, chivotul este macheta miniatural[ a unei biserici, a\ezat[ în altar pe sfânta mas[, în care se p[streaz[ Împ[rt[\ania pentru bolnavi. „Chivotul m[rturiei”: semnul (m[rturia) prezen@ei lui Dumnezeu.
Un ΓÇ₧cotΓÇ¥: aproximativ 45 cm.
Mai târziu, ilastérion va deveni o mas[ pe care marele preot aduce jertfa de isp[\ire („acoperirea” p[catelor), prin stropire cu sânge. Folosit \i de Sfântul Pavel în Rm 3, 25 (vezi nota).
Simbol al prezen@ei lui Dumnezeu ΓÇ₧Cel ce \ade pe heruvimiΓÇ¥ (1 Rg 4, 4; 2 Rg 6, 2; 4 Rg 19, 15).
Lucrat prin cizelare; precizare menit[ s[ elimine presupu-nerea c[ imaginile sacre ar fi fost ΓÇ₧chipuri ciopliteΓÇ¥ (interzise prin Decalog ΓÇö 20, 4). E motivul pentru care cultul cre\tin ortodox admite icoana, cizelura \i basorelieful, dar respinge statuia.
syskiázo = „a acoperi cu umbr[”, „a cufunda în umbr[”. Prin lipsa de realism a imaginii, conota@ia duhovniceasc[ e evident[: Dumnezeu, „Cel ce \ade pe heruvimi”, prin aripile acestora Î\i face sim@it[ prezen@a în simbol. Folosind un verb cu aceea\i r[d[cin[: episkiázo = „a umbri”, Noul Testament va conota ac@iunea prin care Dumnezeu Î\i exercit[ puterea sau Î\i revars[ harul asupra uneia sau mai multor persoane: Puterea Celui-Preaînalt o va „umbri” pe Fecioara Maria, f[când-o s[ z[misleasc[ de la Duhul Sfânt (Lc 1, 35), norul luminos al schimb[rii la fa@[ îi va „umbri” pe apostoli (Mt 17, 5; Mc 9, 7), umbra lui Petru îi va „umbri”, vindec[toare, pe bolnavii Ierusalimului (FA 5, 15).
Dup[ unii: bordur[ pentru protejarea obiectelor de pe mas[; dup[ al@ii: stinghie de unire a picioarelor mesei, care s[-i asigure stabilitatea. Opt[m pentru sensul prim.
Pâinile-ofrand[; pâinile-proaducere. În echivalentul liturgic ortodox: prescurile (aduse ca prinoase la altar).
Un talant: aproximativ 35 kg.
Textual: „vison”, pânz[ de in de India, @es[tur[ foarte fin[ \i scump[, cu firul r[sucit dup[ fierbere (topire).
În Textul Ebraic: „oper[ de artist”, ceea ce înseamn[ lucrare de @es[tor iscusit; a\adar, chipurile heruvimilor erau parte din @es[tura îns[\i.
Vezi nota de la 25, 5.
Literal: ΓÇ₧spre mareΓÇ¥ (adic[ spre Mediterana).
În grece\te: katapétasma = „perdea”, „draperie”. Echivalentul ei liturgic din cultul ortodox e impropriu numit uneori „catapeteasm[” (perdea); mult mai potrivit e „iconostas” sau „tâmpl[” (aceasta, de la templum).
Ideea este aceea de scobitur[ în lemn sau de trunchi g[unos. În locurile de popas, golul era, probabil, umplut cu pietre sau nisip.
Desigur, me\teri iscusi@i (de care va fi vorba \i la 31, 1-6), dar considera@i ca ni\te harismatici; cel ce produce opere menite sfin@eniei e mai mult decât un simplu me\te\ugar.
Ca \i Aaron, ve\mântul devine sfânt prin actul sfin@irii.
Textul Ebraic adaug[: „\i le vei a\eza în cuibu\oare de aur curat”, adaos pe care Septuaginta îl consider[ drept o anticipare a versetelor 13-14.
Literal: „paveze”; agrafe în form[ de scut. Textul Ebraic indic[ loca\urile („cuibu\oarele”) în care sunt montate pietrele pre@ioase.
Ve\mânt desemnat în Septuaginta prin termenul logêion (derivat din lógos), care înseamn[ „avanscen[” (locul de unde vorbeau actorii teatrului antic), dar \i „tribunal”. Sumara descriere de mai jos contureaz[ o bucat[ de stof[ îndoit[, purtat[ pe piept; în îndoitura ei, ca într’un fel de buzunar, erau ad[postite oracolele Urim \i Tumim, prin mijlocirea c[rora marele preot putea s[ cunoasc[ „judec[@ile” (hot[r_rile) lui Dumnezeu.
Textul Ebraic prezint[ în continuare, de-a lungul a \ase versete, o descriere de am[nunt: 23 Pentru pieptar vei face dou[ inele de aur; cele dou[ inele de aur le vei prinde de cele dou[ col@uri de sus ale pieptarului. 24 Cele dou[ l[n@i\oare împletite din aur le vei trece prin cele dou[ inele de la col@urile de sus ale pieptarului. 25 Cele dou[ capete ale l[n@i\oarelor le vei prinde de cele dou[ cuibu\oare de pe umerii efodului, în partea din fa@[. 26 Vei face dou[ inele de aur \i le vei pune la col@urile de jos ale pieptarului, pe marginea dinl[untru, întoars[ spre efod. 27 Vei face dou[ inele de aur \i le vei pune pe cei doi umeri ai efodului, dedesubt \i’n fa@[, la încheieturi, peste cing[toarea efodului. 28 Inelele pieptarului se vor lega de inelele efodului printr’un \nur de m[tase violet[, a\a încât s[ stea peste cing[toarea efodului: în acest fel, pieptarul nu se va mi\ca de pe efod. Din aceast[ inser@ie rezult[ un decalaj în numerotarea versetelor. Edi@ia Rahlfs a Septuagintei noteaz[ decalajul, dar men@ine numerotarea, s[rind de la v. 22 la v. 29, îns[ ad[ugându-i acestuia un 29 a: Textul Masoretic rezumat aici în versetele 24 \i 25.
Urim \i Tumim: dou[ cuvinte ebraice cu etimologii \i sensuri incerte, care s’ar putea traduce prin „Lumini \i Des[vâr\iri”. Septuaginta le traduce prin „Ar[tarea \i Adev[rul”. Nu \tim dac[ ele erau obiecte (geme sau zaruri) ori numai cuvinte scrise înl[untrul pieptarului. Oricum, aveau o func@ie oracular[: prin mijlocirea lor ob@inea marele preot r[spunsuri dumnezeie\ti, prin „da” sau „nu”, în împrejur[ri excep@ionale.
Cuvântul original indic[ o plac[ alungit[, în form[ de potcoav[ (a\a cum îl traduce Biblia din 1688); în fapt, o diadem[, menit[ s[-i ateste marelui preot un rol nu numai sacerdotal, ci \i princiar.
Tiar[; coroana sacerdotal[ a marelui preot. Între ebraicul kidar, grecescul mitra \i echivalentul occidental turban, versiunea de fa@[ prefer[, ca mai potrivit, termenul lui Ieronim, tiara (Vulgata).
Ritualul prin care, pentru prima oar[, în mâinile preotului erau puse buc[@ile de carne ce trebuiau aduse ca jertf[.
Vezi nota de la 20, 26. Porunca presupune existen@a unui altar cu trepte, a\a cum va fi mai târziu în templul din Ierusalim.
Ebr: ΓÇ₧c[ci acesta-i berbec al sfin@iriiΓÇ¥ (preotului).
A afierosi: de la aforízo = „a separa”, „a desp[r@i”, „a osebi”, „a pune de-o parte”; de unde: a dedica, a consacra ceva (sau pe cineva) cuiva; a oferi prinos. În ebraic[: „ca s[ le aduc[, leg[nându-le...”. Gest ritual prin care ofranda Îi era întins[ lui Dumnezeu \i primit[ înapoi, ca de la El.
O ef[: 36,4 litri.
Un hin: 6,06 litri.
Liba@ie ritual[.
În Textul Ebraic: „voi locui” (în mijlocul lor). Septuaginta coreleaz[ verbul cu numele propriu „Domnul” (Iahvé) din versetul urm[tor: Dumnezeu este Cel ce Se identific[ în propriul S[u nume, un nume care, în acela\i timp, înseamn[ \i prezen@a Sa real[ în mijlocul celor ce-i cunosc identitatea.
Adic[ t[mâiere profan[, f[r[ scopuri rituale.
Mai exact: nu ve@i v[rsa liba@ii.
Recens[mântul.
„Siclu” (Ieronim) îl traduce pe ebraicul \éqel; în LXX: didrahma. „Siclul sfânt”: moneda cu care se pl[tea darea c[tre templu, de dou[zeci de ghere, spre deosebire de siclul mesopotamian, de dou[zeci \i patru de ghere.
Se considera c[ recens[mântul e o necesitate social-economic[, dar \i un p[cat împotriva lui Dumnezeu, singurul îndrept[@it s[ cunoasc[ num[rul real al supu\ilor S[i.
„Casie”: specie de arbore oriental, folosit \i în medicin[ (Cassia fistula).
În sensul: trupul unui om oarecare, al unui profan (vezi versetul urm[tor).
În Versiunea Ebraic[ aceste cuvinte sunt rostite de popor \i se refer[ la un singur „dumnezeu”. În Septuaginta, rostit de Aaron, textul cap[t[ o not[ de ironie amar[, ca’n dezn[dejdea unei înfrângeri: de\i idolul este unul, Aaron folose\te pluralul limbajului politeist.
În ochii lui Dumnezeu, Aaron s’a f[cut solidar cu p[catele poporului.
Acest verset lipse\te în Septuaginta.
Literal: „v’a@i umplut mâinile”, în sensul: a@i fost consacra@i Domnului. Ca r[splat[ pentru ce-au f[cut, levi@ii primesc ]nvestitura preo@easc[. Pentru expresie vezi 29, 24.
Expresia nu este: „\terge-m[ \i pe mine” (ideea de solidaritate) ca în unele traduceri, ci: „\terge-m[ pe mine” (în locul celor ce-au gre\it = ideea de jertf[). O declara@ie atât de emo@ionant[ nu va mai fi întâlnit[ decât la Apostolul Pavel în Rm 9, 3.
Schimbare de ton: Dumnezeu i Se adreseaz[ poporului.
Horeb: un alt nume pentru Sinai.
În Textul Ebraic: „cortul întâlnirii” (dintre Dumnezeu \i Moise).
zetéo = a c[uta pe cineva cu scopul de a-l întâlni, de a-l întreba, de a-l cerceta, de a afla ceva de la el. Sens oracular.
Expresia nu trebuie în@eleas[ literal, de vreme ce Dumnezeu îi vorbea lui Moise din mijlocul norului. „Fa@[ c[tre fa@[” înseamn[ c[-i vorbea direct, f[r[ intermediari, într’un limbaj accesibil.
Adverbul implic[ ideea de a cunoa\te ceva sau pe cineva în mod limpede, direct \i distinct, f[r[ putin@[ de îndoial[.
Adic[: „Iahvé”.
„Tare de cerbice” (cu gâtul @eap[n, cu ceafa groas[): înd[r[tnic, înc[p[@ânat, lipsit de flexibilitate, f[r[ sim@ul nuan@elor.
În Versiunea Ebraic[: „înfrico\[toare”. Septuaginta echivaleaz[ prin thaumastá = minunate, uimitoare, extraordinare (lucruri menite s[ stârneasc[ nu groaza, ci admira@ia).
Capi\te: altar, jertfelnic, templu.
Grecescul álsos = „copac” înseamn[ îndeosebi „copac consacrat” \i, prin generalizare, orice perimetru vegetal dedicat unei zeit[@i. Textul Ebraic folose\te cuvântul a\era, care desemna emblema Astartei, zei@a erosului \i a fecundit[@ii, al c[rei cult orgiastic se consuma uneori în crânguri sau desi\uri destinate anume.
În leg[tur[ cu gelozia lui Dumnezeu vezi nota de la 20, 5.
Capitolele 35-40 reiau textul din capitolele 25-31, cu unele prescurt[ri sau ad[ugiri, spre a sublinia c[ poruncile lui Dumnezeu sunt puse în aplicare. Notele de acolo sunt valabile \i pentru aceste pagini.
De aici \i pân[ la 40, 35 acela\i material e ordonat diferit pe versete, în func@ie de variantele manuscriselor ebraice sau grece\ti pe care au lucrat traduc[torii. Întrucât edi@ia Rahlfs adopt[, \i ea, o linie diferit[, versiunea de fa@[ r[mâne fidel[ edi@iilor Bucure\ti 1688 — Bucure\ti 1914 \i tuturor celor intermediare, prin care s’a statornicit tradi@ia biblic[ româneasc[.
