numit „iahvistic”, din pricin[ c[ în el Dumnezeu este numit Iahvé; cel de al doilea, „elohistic”, }l nume\te pe Dumnezeu cu numele de Elohim; al treilea, „deuteronomic”, ar fi o scriere independent[ de primele patru c[r@i, alc[tuit[ îndeosebi de preo@i; în fine, „Codul Sacerdotal”, oper[ colectiv[ târzie, ale c[rei fragmente, referitoare la cult, au fost împ[nate într’un text mai amplu, pe cale de constituire.
Aceast[ teorie, numit[ „a documentelor”, început[ moderat de Jean Astruc în 1753 \i dezvoltat[ radical de Julius Wellhausen († 1918), a fost acreditat[ de majoritatea traduc[torilor \i editorilor biblici din zilele noastre. Din parte-ne, oricâte rezerve am avea fa@[ de ea, nu putem ignora câteva date reale, anume c[ în Cartea Facerii exist[ dou[ referate asupra Crea@iei (1 — 2, 4a \i 2, 4b — 3, 24), dou[ tradi@ii împletite asupra potopului (6-8), dou[ nuan@e ale leg[mântului lui Dumnezeu cu Avraam (15 \i 17), trei relat[ri asem[n[toare asupra femeii arhetipale a lui Avraam (12, 10-20; 20; 26, 1-11), precum \i alte câteva locuri în care critica textual[ pretinde a fi identificat paralelisme. Dac[ îns[ asemenea date nu pot fi t[g[duite, aceasta nu înseamn[ c[ ele se constituie în tot atâtea argumente pentru negarea paternit[@ii auctoriale a lui Moise. Desigur, nimeni nu afirm[ c[ textul Pentateuhului, a\a cum îl avem noi ast[zi, este aidoma cu manuscrisul autograf al autorului \i c[ de-a lungul timpului nu vor fi intervenit unele schimb[ri, voluntare sau involuntare, datorate copi\tilor. Dar de aici \i pân[ la negarea total[ a autenticit[@ii e cale lung[. Dac[ se admite, de exemplu, c[ Evanghelistul Luca \i-a început scrierea prin consultarea a numeroase m[rturii, scrise \i orale, asupra unor evenimente petrecute cu numai câteva decenii în urm[, nu vedem de ce Moise nu a putut face acela\i lucru asupra unor evenimente consumate în urm[ cu
