A se în@elege: dup[ clanurile lor. Un clan cuprindea mai multe familii.
Literal: ΓÇ₧dup[ casele lor p[rinte\tiΓÇ¥, ceea ce indic[ descenden@ii unui p[rinte comun.
„Str[inul” cu sensul: „profanul”; cel ce nu este nici preot, nici levit; cel ce nu este ]nvestit cu sacerdo@iu \i care, profanând locul cel sfânt al prezen@ei lui Dumnezeu, urmeaz[ s[ moar[; vezi I\ 19, 12.
Ebr.: „ca nu cumva Mânia (Domnului) s[ fie asupra ob\tii fiilor lui Israel”. Septuaginta re@ine cauza Mâniei, nu efectul p[catului.
Întregul capitol e dedicat modului în care cele dou[sprezece triburi ale lui Israel î\i a\az[ taberele pe durata unui popas. Schema întregii tabere e un p[trat pe ale c[rui laturi se afl[ câte trei triburi, dou[ din ele avându-\i la mijloc pe cel principal. În mijlocul p[tratului se afl[ cortul m[rturiei, str[juit de levi@i. Principiul dominant este acela c[ întotdeauna Dumnezeu — prezent, activ \i gr[itor în cortul m[rturiei — Se afl[ în centrul poporului.
Ebr.: „to@i cei ap@i pentru serviciul militar”. Levi@ii erau scuti@i de acest serviciu în schimbul slujbelor religioase. În Versiunea Ebraic[, vârsta minim[ este de 30 de ani; textul Septuagintei îns[ concord[ cu Nm 8, 23-26: serviciul militar începea la 25 de ani \i se încheia la 50.
Perdeaua (catapeteasma) care „adumbrea” sfânta-sfintelor, desp[r@ind-o de sfânta. Pentru termenul „a umbri”, „a adumbri” vezi nota de la I\ 25, 20.
„Piele’n culoarea iachintului”: vezi nota de la I\ 25, 5. Termenul ebraic e tradus deseori prin „piele de delfin” („vi@el de mare”). În ritualul ebraic, culorile aveau nu numai un rol practic, acela de a deosebi cu u\urin@[ rostul \i folosirea diferitelor obiecte, ci \i o înc[rc[tur[ simbolic[.
Ebr.: ΓÇ₧vor cur[@i jertfelnicul de cenu\[ΓÇ¥.
Aceast[ ultim[ fraz[ îi e proprie Septuagintei.
Ebr.: „...pe care oamenii le fac înc[lcându-\i credincio\ia fa@[ de Domnul...”.
Ebr., ultima propozi@ie: „\i f[r[ ca ea s[ fi fost prins[ asupra faptului”. În variant[ de traducere: („f[r[ ca’mpotriva ei s[ fie vreo m[rturie”), „de vreme ce n’a fost prins[ asupra faptului”.
Ebr.: „ap[ sfânt[”, expresie unic[ în Vechiul Testament, cu sens incert: fie p[strat[ într’un loc sfânt (un sanctuar), fie adus[ dintr’un izvor sfin@it. „Apa vie” nu presupune neap[rat sacralitatea; ea este „ap[ curg[toare”, „ap[ de izvor” sau, în orice caz, ap[ scoas[ dintr’o fântân[ de mare adâncime, cât mai aproape de pânza freatic[, „apa vie” prin excelen@[. Vezi \i Lv 14, 5-6; Nm 19, 17.
ΓÇ₧AminΓÇ¥ = ΓÇ₧A\a s[ fieΓÇ¥ sau ΓÇ₧Adev[ratΓÇ¥.
În Textul Ebraic: „s[ fac[ f[g[duin@[ de nazireu”. Nazireatul era un vot de abstinen@[ temporar[, practicat în special de b[rba@i (de\i acest verset face men@iune \i de un nazireat al femeii, cele urm[toare se ocup[ numai de obliga@iile b[rbatului). Un astfel de vot va face \i Sfântul Apostol Pavel: vezi FA 18, 18 \i nota.
Dup[ cei mai numero\i exege@i, acest ΓÇ₧elΓÇ¥ se refer[ la nazireu.
Pentru nazireu.
Cantitatea \i valoarea jertfelor sunt independente de starea material[ a celui ce le aduce.
Versetul 27 lipse\te din unele edi@ii ale Septuagintei (inclusiv Rahlfs). În altele, el face parte din versetul 26.
Verset izolat, f[r[ aparent[ leg[tur[ cu contextul: el îns[ confirm[ modalitatea prin care Moise a primit toate poruncile de mai sus, precum \i plinirea f[g[duin@ei din I\ 25, 22. În ce prive\te ultima propozi@ie a versetului, textul original (atât cel ebraic cât \i cel grecesc) nu acord[ o anume determinare pronumelui personal, a\a încât traducerile oscileaz[ între „El (Domnul) îi vorbea” (lui Moise) \i „el (Moise) Îi vorbea” (Domnului). Contextul îns[ impune varianta a doua: comunicarea dintre om \i Dumnezeu nu înseamn[ monologul Acestuia, ci dialogul celor doi.
I sΓÇÖau adresat lui Moise.
În unele versiuni ebraice: „când ve@i suna alarma” sau „când ve@i suna cu strig[te”. Text nu îndeajuns de clar, care sugereaz[ emiterea unor strig[te de r[zboi, de pornire la lupt[, menite s[-i încurajeze pe lupt[tori \i s[-i sperie pe adversari, strig[te cu care îns[ era aclamat un rege sau de care era înso@it[ purtarea chivotului. Cu toate acestea, se pare c[ nu e vorba de voci omene\ti, ci de o anume modulare a sunetului de trâmbi@[, într’un fel de triluri clocotitoare.
Literal: ΓÇ₧cele dinspre mareΓÇ¥.
Semnalele de plecare pentru taberele dinspre apus \i miaz[noapte sunt proprii Septuagintei; ele lipsesc din Textul Ebraic.
Pustia Paran: regiunea de nord a peninsulei Sinai, între Egipt, sudul Palestinei \i @inutul Edomului.
Pentru ΓÇ₧lucrurile sfinteΓÇ¥ ce se aflau pe seama fiilor lui Cahat vezi 3, 31.
Textul Ebraic e mai concret: „Nu ne l[sa; tu cuno\ti cum (unde) ne putem noi a\eza tab[ra în pustie, a\a c[ tu vei fi ochii no\tri (c[l[uzitori)”.
În Textele Masoretice acest verset ocup[ pozi@ia lui 34, ca antepenultimul al capitolului.
Ebr.: Tabera.
Termen folosit numai aici \i la I\ 12, 38: amestec[tur[ de ne-evrei (egipteni, semi@i \i alte neamuri) care plecaser[ împreun[ cu ei din Egipt. La ei \i la poftele lor se va referi Pavel în 1 Co 10, 6.
Pentru ΓÇ₧coriandruΓÇ¥ vezi nota de la I\ 16, 31.
Trecere de la vorbirea indirect[ la cea direct[.
În în@elesul primar: „a profe@i” = a vorbi în stare de extaz. În cazul de fa@[, o harism[ simpl[ \i temporar[, ca o prefigurare a Duhului pe Care Domnul Iisus va avea s[-L aduc[ în Biserica Sa.
Vânt dinspre Marea Mediteran[ sau Golful Aqaba; curent de aer care a adus mul@imea p[s[rilor migratoare. Aceast[ minune este amintit[ \i în Ps 77, 26-30.
Se traduce: ΓÇ₧Mormintele PofteiΓÇ¥.
Prooroci@a Mariam, sora lui Aaron \i a lui Moise (vezi I\ 15, 20-21).
Literal: „nu prin enigme”. E vorba de un limbaj limpede \i direct, f[r[ încifr[ri.
În ebr.: „chipul (forma, silueta, conturul) Domnului”. În ambele versiuni, ceea ce poate Moise s[ vad[ e altceva decât „fa@a” (prósopon) lui Dumnezeu, pe care nimeni n’o poate vedea f[r[ s[ moar[ (vezi I\ 33, 20-23). Expresia „slava Domnului” se afl[ \i în versiunea siriac[.
A se cur[@i de lepr[ = a se vindeca. De re@inut etapele morale ale întregului episod: p[cat — pedeaps[ — poc[in@[ — mijlocire — peniten@[ — iertare.
Ebraicul Yeho\ua, din care deriv[ Iosua \i Iisus, deriv[ din tetragrama divin[ YHWH, adic[ Yahvé = „Domnul”, numele pe care Dumnezeu i l-a descoperit lui Moise pe muntele Horeb (I\ 3, 14-15). În timp ce „Osia” înseamn[, simplu, „mântuire” (numai cu presupunerea c[ ea vine de la Dumnezeu), „Iosua” înseamn[ „Domnul este mântuire” sau „Domnul mântuie\te”. Schimbarea numelui lui Osia semnific[, pe de-o parte, c[ un astfel de nume nu putea s[ existe înainte de revela@ia de pe Horeb \i, pe de alta, rolul pe care Moise i-l atribuie lui Iosua, acela de secund al s[u. E posibil ca schimbarea numelui s[ fi avut loc cu mult înaintea acestui moment, aici fiind men@ionat[ anume în leg[tur[ cu trimiterea lui Iosua ca iscoad[ în Canaan (el va fi acela care, în final, va cuceri Canaanul); cu numele cel nou e pomenit în I\ 17, 9-14; 24, 13; 32, 17 \i 33, 11.
Ebr.: Negheb; regiunea sudic[ a Canaanului, vecin[ cu partea de sus a peninsulei Sinai. Vezi nota de la Fc 12, 9.
Regiunea muntoas[ dintre Beer-|eba, Hebron \i Ierusalim.
În sensul: Nu v[ l[sa@i!, r[mâne@i lega@i unul de altul \i de cauza comun[; persevera@i în ceea ce a@i început. Verbul proskarteréo e folosit numai aici, în tot Vechiul Testament.
Despre Enaci@i se \tie c[ locuiau în mun@ii Iudeii înainte de sosirea Evreilor.
Potrivit unei etimologii populare, E\kol înseamn[ „strugure”. Valea E\col se afla la nord de Hebron.
Textul Ebraic precizeaz[: ΓÇ₧pe urma\ii lui Enac, cei ce se trag din neamul uria\ilorΓÇ¥.
#ara Canaanului.
Au aflat de la Egipteni.
„Domnul” = Iahvé (Dumnezeul lui Israel).
Citat liber din I\ 34, 6-7.
ΓÇ₧De zece oriΓÇ¥, num[r simbolic: de nenum[rate ori.
Excep@ia cuprins[ între cuvintele „ci numai (...) @ara” lipse\te din Textul Masoretic.
Literal: „pe calea M[rii Ro\ii’, adic[ în direc@ia drumului pe care Evreii ie\iser[ din Egipt. Se pare c[ e vorba de golful Aqaba. Oricum, o indica@ie foarte general[.
Literal: p[stori nomazi. Sinaiul nu e un de\ert total, a\a încât prezint[ unele \anse de supravie@uire.
Cuvântul „desfrânare” e folosit aici în sensul limbajului profetic: infidelitate fa@[ de Dumnezeu. Iahvé fiind unicul mire al poporului lui Israel, închinarea la al@i dumnezei (idolatria) era echivalent[ cu adulterul.
În Textul Masoretic: (\i ve@i cunoa\te) „ce’nseamn[ s[ M[ p[r[si@i”; „ce’nseamn[ s[ M[ lep[d Eu de voi”; „cum e când v[ stau Eu împotriv[”; „ce’nseamn[ s[-Mi c[de@i în dizgra@ie”. Septuaginta folose\te termenul thymós care’nseamn[ \i „furie violent[”, ceea ce ar duce la un pleonasm: (ve@i cunoa\te) „furia mâniei Mele”. Dar sensul primar \i esen@ial al lui thymós este acela de „suflu”, „suflet”, „principiu de via@[”, de unde: principiu al voin@ei, al inteligen@ei, al sentimentelor \i pasiunilor. Sensul teologic: suferin@a de durat[ îi este dat[ omului nu ca o r[zbunare divin[, ci ca un r[gaz în care el poate descoperi ra@iunea intim[, l[untric[, a mâniei lui Dumnezeu asupr[-i, descoperire menit[ s[ scoat[ suferin@a de sub inciden@a absurdului.
O seam[ de traduceri, române \i str[ine, consider[ inoportune prezen@a \i func@iunea particulei „c[ci”, de vreme ce ea sugereaz[ p[catul drept cauz[ a victoriei, \i încearc[ formul[ri precum: „de\i am p[c[tuit” sau: „ne vom sui la locul acela, în leg[tur[ cu care ne-a spus Domnul c[ am p[c[tuit”. Traducerea corect[ îns[ implic[ urm[toarea interpretare: tocmai de aceea ne asum[m riscul unei confrunt[ri (al unei probe de foc), fiindc[ am p[c[tuit; judecata lui Dumnezeu este aceea care alege ]ntre izb_nd[ sau ]nfr_ngere.
O zecime de ef[ era egal[ cu 3,64 litri (folosit[ ca m[sur[ de capacitate).
Un hin = 6,06 litri.
ΓÇ₧NeamurileΓÇ¥, aici: genera@iile.
„Afierosire” este partea dintr’un întreg care cap[t[ o destina@ie anume. „A afierosi” înseamn[ a-i atribui acelei p[r@i o destina@ie sacr[, a o închina lui Dumnezeu. În cazul de fa@[, pâine din pâinea Canaanului (în versetul precedent s’a precizat: „@ara în care Eu v[ voi duce”, spre a i se aminti omului c[ totul I se datoreaz[ lui Dumnezeu).
Textual: „cu mân[ trufa\[”. Ebr.: „cu mân[ înalt[”. A p[c[tui cu bra@ul ridicat însemna o înfruntare con\tient[ a lui Dumnezeu.
|i aici, prin „suflet” se în@elege „persoan[”.
Sensul profetic al lui „a se desfrâna”: „a se închina la idoli”.
Motiva@ia religioas[ a acestei r[zvr[tiri este o proast[ în@elegere asupra preo@iei universale, ca reprezentând prin sine calitatea de preot a fiec[rui om (în acest sens, vezi nota de la I\ 19, 6). Episodul ne permite s[ percepem \i o r[scoal[ (politic[) împotriva lui Moise, dar ea e în principal îndreptat[ împotriva lui Aaron, cel ce de@inea calitatea de mare preot, în timp ce levi@ii erau doar slujitori de rând.
De vreme ce Aaron fusese rânduit preot de Dumnezeu }nsu\i, o r[scoal[ împotriva lui însemna o r[zvr[tire împotriva lui Dumnezeu.
Aceast[ particularizare: „adunarea lui” apar@ine numai Septuagintei. Versiunea Masoretic[ sugereaz[ c[ r[zvr[titul Core ar fi mobilizat întreaga adunare a lui Israel împotriva celor doi, ceea ce e pu@in probabil. În cel mai bun caz, Core \i-a mai ad[ugat o seam[ de partizani pe lâng[ cei dou[ sute cincizeci.
Literal: Hades; |eol; locuin@a mor@ilor.
În Versiunea Ebraic[, versetele 36-50 ale acestui capitol fac parte din capitolul 17. Este ordinea pe care o adopt[ \i LXX edi@ia Rahlfs. Versiunea de fa@[ îns[ p[streaz[ nu numai ordinea româneasc[ din edi@iile 1688 (|erban), 1795 (Bob), 1858 (|aguna), 1914 (Sf. Sinod) \i 1936 (Miron), dar \i pe aceea din versiunile engleze KJV \i RSV în edi@ia Nashville 1953.
Prin „cas[ p[rinteasc[” se în@elege aici „semin@ie”, „trib”; e vorba de cele dou[sprezece semin@ii ale lui Israel.
„Casa tat[lui s[u”: întreaga semin@ie a lui Levi.
Literal: „p[catele sfântului loca\” (mai sus) \i „p[catele preo@iei voastre”. Textul se refer[ la r[spunderea fiec[ruia pentru orice p[cat s[vâr\it împotriva sfântului loca\ (care fusese dat în grija levi@ilor) sau împotriva preo@iei (cu care fuseser[ ]nvesti@i Aaron \i fiii s[i).
Eliberat în schimbul unei sume.
În virtutea faptului c[ animalul necurat nu poate fi adus ca jertf[; vezi I\ 13, 13 \i nota.
Sarea fiind prin excelen@[ nestric[cioas[, ea a devenit simbolul perpetuit[@ii; un „leg[mânt de sare” constituia un contract ce nu poate fi c[lcat. Vezi Lv 2, 13 \i nota.
În sensul: asemenea oric[rui fiu al lui Israel, levitul se poate bucura de tot ceea ce i-a r[mas dup[ ce a dat zeciuiala. Despre pârga din arie \i din teasc vezi I\ 22, 29.
Mariam, sora lui Moise \i a lui Aaron, men@ionat[ ca prooroci@[ în I\ 15, 20-21 \i ca r[zvr[tit[ în Nm 12.
Literal: „c[ M[ sfin@i@i”, în sensul: c[ prin voi se poate ar[ta întreaga Mea putere \i mântuire. Textul e o consecin@[ a cuvintelor lui Moise din v. 10, care exprim[ o îndoial[; tot o urmare a îndoielii poate fi \i faptul c[, de\i nu i se poruncise astfel, Moise a lovit stânca nu o dat[, ci de dou[ ori (v. 11). Fie c[ e vorba de acest text, fie c[-l consider[m pe cel din Dt 32, 50-52, pedeapsa e o urmare a necredin@ei.
Meriba, nume derivat din ebraicul riyv = ΓÇ₧a c[uta ceart[ΓÇ¥ (aluzie la versetele 3-4).
„Calea împ[r[teasc[”: „în drumul regelui”, adic[ drumul principal ce str[b[tea @ara, de obicei bine p[zit de g[rzile regale.
Muntele Hor, localizat între Cade\ \i Negheb (pentru Negheb, vezi nota de la Fc 12, 9), dincolo de hotarul nordvestic al Edomului. A\adar, Aaron avea s[ moar[ în imediata vecin[tate sudic[ a @[rii Canaan.
ΓÇ₧A se ad[uga la poporul s[uΓÇ¥: expresie vechitestamentar[ pentru ΓÇ₧a muriΓÇ¥.
Literal: „îl voi da anatemei”, în sensul: „I-l voi d[rui lui Dumnezeu”. O astfel de f[g[duin@[ f[cea parte din ritualul r[zboiului sfânt: întreaga prad[ de r[zboi — oameni, animale \i lucruri — }i apar@ineau Domnului, dar, pentru ca nu cumva juruin@a s[ fie c[lcat[ prin eventuala folosire a pr[zii, aceasta era supus[ nimicirii totale. De aici, transferul semantic: a-l da pe cineva anatemei = a-l da pieirii (blestemul de a se alege din el praful \i pulberea).
Cuvântul Horma e în rela@ie cu ebraicul cherem = „anatem[” = ofrand[ votiv[ = nimicire.
Hrana s[r[c[cioas[: mana (vezi \i 11, 5-6).
În ebr.: „\erpi arz[tori” sau „\erpi foco\i”, probabil din pricina mu\c[turilor resim@ite ca ni\te arsuri.
Cuvântul original, atât în ebraic[ (nés) cât \i în greac[ (semeion) înseamn[ „steag”, „drapel”, „fanion” (steagul de pe cortul unui general, pavilionul unei nave). Prin asociere, cuvântul a însemnat apoi pr[jina care sus@ine steagul, stâlpul care poart[ emblema. În principal, îns[, grecescul semeion se traduce „semn”; prin extensie, „semnifica@ie”. Valoarea simbolic[ (semnificativ[) a acestui episod vechitestamentar va fi consemnat[ în In 3, 14, el prefigurând mântuitoarea în[l@are pe cruce a lui Iisus Hristos.
În Versiunea Ebraic[ versetele 14 \i 15 exprim[ un citat din „Cartea R[zboaielor Domnului”, o veche culegere de texte epice, ast[zi pierdut[; de altfel, fragmentul men@ioneaz[ dou[ nume (Maheb \i Sufa) complet necunoscute, într’un context obscur. Septuaginta ofer[ un text mai limpede, asupra unui r[zboi al lui Iahvé, în care verbul flogízo = „a înv[p[ia”, „a nimici prin foc”, „a arde” (cu nuan@a „a mâna pe cineva sau ceva cu bici de flac[r[”) este folosit aproape aidoma ca în I\ 9, 24 (focul ca factor dinamic al apei): Zoobul este un afluent al Arnonului, iar acesta, la rândul s[u, î\i adun[ apele în bazinul ora\ului Ar, localitate situat[ pe hotarul nordic al Moabului.
Beer înseamn[ „fântân[”, „pu@”.
Literal: „cei ce vorbesc în ghicituri” (în enigme, proverbe, parabole). Poemul ce urmeaz[ pare a fi o balad[ amoreean[ despre care nu se \tie sigur dac[ fusese sau nu inclus[ în „Cartea R[zboaielor Domnului”. Oricum, textul era menit s[ demonstreze c[ Moabi@ii î\i pierduser[ de mult[ vreme drepturile asupra acestui teritoriu.
Literal: semnele de hotar.
Ebr., varianta: „Pierit-au pruncii pân[ la Dibon, femeile pân[ la Nofa, b[rba@ii pân[ la Medeba”.
Madian, regiune situat[ în nord-vestul Arabiei; asupra leg[turilor lui Moise cu Madianul vezi I\ 3, 1; 18, 1.
Prin „Râu” se în@elege, aici, Eufratul.
Asupra ireversibilit[@ii binecuvânt[rii sau blestemului vezi istoria fra@ilor Esau \i Iacob în Fc 27.
Literal: „purtând ghiciturile în mâinile lor”. În spe@[, darurile cu care erau pl[ti@i vr[jitorii, ghicitorii, prezic[torii, cei ce tâlcuiau oracolele (vezi \i 1 Rg 9, 6-8).
Dumnezeu i SΓÇÖa ar[tat printrΓÇÖun vis sau printrΓÇÖo vedenie.
În limbajul V.T. „îngerul lui Dumnezeu” înseamn[ manifestarea sensibil[ a lui Dumnezeu, prin care El devine accesibil oamenilor. Pe de alt[ parte, versetul de fa@[ pare a contrazice versetul 20. Chiar dac[, filologic, aici poate fi punctul de interferen@[ a dou[ documente din dou[ tradi@ii diferite (vezi Introducerea la Pentateuh), ideea central[ este aceea c[ logica lui Dumnezeu n’o urmeaz[ neap[rat pe aceea a oamenilor, c[ numai El este liantul tainic dintre aparen@[ \i esen@[.
„Bamot”: vezi 21, 19-20. „Bamot-Baal” s’ar traduce: „În[l@imile lui Baal”. „Baal”: zeu al soarelui, idol fenician, adorat temporar de Israeli@i în epoca judec[torilor (Jd 2, 1023) \i a regilor (3 Rg 18 \.a.).
Sensul exact: „f[r[ abatere”, „f[r[ s[ aib[ îndoieli”, „f[r[ nici o \ov[ire l[untric[”. În Versiunea Ebraic[: „s’a dus într’un loc înalt” sau: „pe un munte gola\”.
A pune Dumnezeu cuvânt în gura cuiva: a-l înzestra cu darul profetic. Vezi expresia în 22, 38, precum \i în Ir 1, 9.
Grecescul parabolé traduce aici ebraicul ma\al, care înseamn[ poem, incanta@ie, proz[ ritmat[.
Inorog: animal fabulos unicorn, simbol al puterii invincibile.
În somn, dar avându-\i ochii deschi\i: în stare de extaz.
Text cu evident[ dimensiune profetic[, asupra lui Mesia ca Împ[rat, pe care îns[ Versiunea Ebraic[ îl red[ diferit, la modul impersonal: „Apa se revars[ din ciuturile lui, în ape’mbel\ugate îi este semin@ia”. Profetismul textului îns[ e în perfect[ concordan@[ cu Fc 49, 10, dar \i cu v. 17 al prezentului capitol; acesta este motivul pentru care, probabil, BJ p[r[se\te aici Versiunea Ebraic[ \i prefer[ s[ traduc[ dup[ Septuaginta.
În ebr.: „Agag”, rege amalecit învins de Saul (1 Rg 15, 7-8); viziune istoricist[ precar[, deoarece Amaleci@ii nu au fost niciodat[ o mare putere. Septuaginta prefer[ compara@ia cu Gog, a c[rui istoricitate are \i o valen@[ simbolic[, reprezentând orice fel de adversitate organizat[ împotriva lui Dumnezeu (vezi nota de la Ap 20, 8).
T. M.: ΓÇ₧}l v[d, dar nu e acum; ]l privesc, dar nu e aproapeΓÇ¥. Evident caracter profetic.
Aici, ca în multe alte p[r@i, poate fi vorba de Asirieni, dar nu poate fi exclus[ nici referirea la A\urim, men@ionat în Fc 25, 3; vezi nota de la Fc 25, 18.
Pe de-o parte, cultul lui Baal presupunea \i anumite ritualuri orgiastice, în care femeile îi antrenau pe participan@i; pe de alta, în limbajul Vechiului Testament se opereaz[ transferul semantic de la prostitu@ia propriu-zis[ la prostitu@ia sacr[, prin care infidelitatea fa@[ de Iahvé este echivalent[ cu adulterul.
Versiunea Ebraic[ folose\te un cuvânt cu sens incert, tradus fie prin „spânzura@i-le”, fie prin „trage@i-le în @eap[”. Grecescul paradeigmatízo din Septuaginta înseamn[ „a da pe cineva în vileag” (ca exemplu r[u), „a-i aplica cuiva o pedeaps[ exemplar[”, „a-i descoperi cuiva partea negativ[”; e folosit în Iz 13, 22, dar \i în Mt 1, 19.
Se presupune c[ madianca era cunoscut[, dar numele ei va fi pomenit de abia în versetul 15.
Natura acestei pedepse nu ne e cunoscut[.
În func@ie de context, grecescul zelos înseamn[ „zel”, „râvn[” sau „gelozie”. Adulterul lui Israel cu popoarele idolatre ale Canaanului era de natur[ s[ stârneasc[ gelozia lui Iahvé, singurul îndrept[@it la credincio\ie.
Acest al doilea recens[mânt, dup[ cel relatat în capitolele 1 \i 3, î\i propune s[ evalueze, pe de-o parte, for@a armat[ ce urmeaz[ s[ cucereasc[ @ara Canaanului \i, pe de alta, num[rul \i starea celor ce vor primi p[mânt.
Manuscrise degradate, text fragmentar (versetul 4).
În enumerarea celor dou[sprezece semin@ii ale lui Israel, Versiunea Ebraic[ prezint[ o ordine u\or diferit[ de aceea a Septuagintei, motiv pentru care edi@ia Rahlfs adopt[ o dubl[ numerotare a versetelor. Datele îns[ sunt acelea\i. Din ele rezult[ c[, fa@[ de primul recens[mânt, num[rul celor din semin@iile lui Ruben, Simeon, Gad, Efraim \i Neftali descrescuse, în timp ce al celorlalte se m[rise.
Ceea ce cade sub inciden@a expresiei: „a\a cum Domnul i-a poruncit lui Moise” are putere de lege \i nu poate fi pus în discu@ie.
În Versiunea Ebraic[: „Suie-te pe muntele Abarim”. În fapt, Abarim era un lan@ muntos (etimologic: „cei ce se afl[ de cealalt[ parte”) ce se întindea de-a lungul coastei de est a M[rii Moarte, între hotarul Moabului la sud \i vârful Nebo la miaz[noapte.
Asupra sfin@eniei Domnului prin ape vezi nota de la 20, 12.
ΓÇ₧MeribaΓÇ¥: vezi nota de la 20, 13.
Literal: „despre rostirea ar[t[rii”, „ar[tarea” (descoperirea, v[direa) fiind cuvântul cu care Septuaginta îl traduce pe ebraicul Urim (asupra c[ruia vezi nota de la I\ 28, 26). Neavând nici preo@ie \i nici dar profetic, Iosua nu poate fi un pandant al lui Moise; el va cunoa\te rostirile lui Dumnezeu numai prin mijlocirea marelui preot care, la rândui, le va cunoa\te prin intermediul oracolului.
E vorba de „adunarea sfânt[” prescris[ în Lv 23, 2; era o convocare special[, în afara celor obi\nuite la alte s[rb[tori, când întreaga ob\te a lui Israel se aduna împrejurul altarului.
Prin „munca slujitoare” (érgon latreutón) se în@elegea numai munca propriu-zis[, productiv[, nu \i treburile m[runte, menite s[-i asigure omului nevoia elementar[ de a se hr[ni; aceast[ precizare e f[cut[ în I\ 12, 16. Atunci când \i acestea din urm[ erau interzise, se folosea expresia „nici o munc[” sau „nici un fel de lucrare” (ca în Nm 29, 7, unde repaosul total e motivat \i prin postire).
Pârga produselor agricole, din care I se aduc prinoase Domnului (tradi@ie perpetuat[ \i în ritualul cre\tin). Se mai numea \i s[rb[toarea Seceri\ului (vezi I\ 23, 16), precum \i s[rb[toarea S[pt[mânilor (I\ 34, 22).
Literal: „Semn”, „Semnal”. Strig[te de r[zboi (vezi 10, 5 \i nota) devenite aclama@ii religioase. Luna a \aptea (septembrie-octombrie) reprezenta începutul anului calendaristic \i avea foarte numeroase s[rb[tori.
Întristarea sau smerirea sufletului (cf. Lv 16, 29) presupunea o stare de peniten@[ în care se includea \i postul.
Acest verset reprezint[, de fapt, încheierea capitolului precedent.
În context: prin „f[g[duin@[” se în@elegea un anume vot prin care omul se obliga s[-I fac[ lui Dumnezeu unul sau mai multe daruri (acestea fiind puse deoparte în acest scop); prin „leg[mânt” se în@elegea votul cuiva de a-\i impune temporar o anumit[ abstinen@[, par@ial[ sau total[, cum era, de pild[, nazireatul (vezi capitolul 6).
E vorba de sfin@enia cuvântului dat, mai ales în împrejur[ri solemne.
Asupra „întrist[rii sufletului” vezi nota de la 29, 7.
Aceast[ porunc[ este o urmare a celei rostite la sfâr\itul capitolului 25 împotriva Madiani@ilor, care-i atacaser[ pe Israeli@i prin viclenie.
Nu se poate \ti dac[ Finees avea rolul de conduc[tor militar sau numai de c[petenie religioas[. Oricum, Eleazar a r[mas în tab[r[ spre a nu se spurca prin eventuala atingere a cadavrelor de pe câmpul de lupt[ (vezi interdic@ia din 19, 13).
Plural generic, în timp ce Versiunea Ebraic[ se refer[ numai la mâinile lui Finees. „Lucrurile sfinte” puteau fi vase ale cortului, ve\minte sau chiar chivotul însu\i.
Literal: „împreun[ cu tot ce @inea de ele”.
Textul Ebraic adaug[: ΓÇ₧p[stra@i-le vii pentru voiΓÇ¥.
Ap[ lustral[, sfin@it[, purificatoare.
De data aceasta, prin ap[ simpl[, obi\nuit[.
Localit[@i în regiunea transiordanian[ cuprins[ între Iaboc \i Arnon.
Sintagma: „care cunosc binele \i r[ul” îi e proprie Septuagintei \i are menirea de a sublinia responsabilitatea moral[ a celor ce au ales neascultarea, cu toate consecin@ele ei.
„Chenezeul”: precizare singular[, în sensul c[ Iefone f[cea parte din tribul edomit al lui Chenaz, urma\ al lui Esau, men@ionat în Fc 36, 11.
Acesta este singurul loc din Vechiul Testament în care e folosit cuvântul katarrembévo = „a face s[ se învârteasc[ în toate direc@iile”; a\adar, nu e o învârtire circular[, ci una labirintic[, sinuoas[, cu multe meandre într’un spa@iu relativ restrâns.
Aici „neamul” în sensul de genera@ie.
„În fa@a Domnului” sau „înaintea Domnului”: expresie repetat[ prin care se sugereaz[ prezen@a lui Dumnezeu în oastea lupt[toare, fie prin chivotul m[rturiei (care înso@ea campaniile militare), fie prin anumite porunci inspirate comandan@ilor.
Ebr.: ΓÇ₧i-au deposedatΓÇ¥.
S[la\uri: mici tabere de corturi sau de colibe rudimentare folosite de semi-nomazi.
„Cu mân[ înalt[”: expresie a libert[@ii; vezi \i nota de la I\ 14, 8.
Ramses, localitate men@ionat[ în I\ 1, 11, situat[ la est de Delta Nilului, adic[ în imediata vecin[tate a @inutului Go\en. În urm[toarele versete (pân[ la 49 inclusiv) sunt enumerate patruzeci de etape ale c[l[toriei lui Israel prin pustie; numele unor locuri se afl[ numai în aceast[ recapitulare.
Ebr. precizeaz[: „în Negheb” (adic[ în partea de miaz[zi a Canaanului).
Dup[ o seam[ de comentatori, bra@ul r[s[ritean al Nilului.
Mediterana.
Chineret se va numi mai târziu lacul Ghenizaret sau Marea Tiberiadei (deseori men@ionate în Noul Testament).
Marea Moart[.
Versetul e formulat ca o anticipa@ie (profe@ie sigur[), ca \i cum autorul sΓÇÖar fi aflat deja pe teritoriul Canaanului.
Un cot era egal cu aproximativ 45 centimetri.
Se instituie dreptul de azil, dar numai pentru criminalii care au ucis f[r[ voie \i f[r[ inten@ie (vezi mai departe).
Însc[unarea unui nou arhiereu era prilej de amnistie pentru crimele de omucidere, când uciga\ii puteau ie\i f[r[ team[ de sub ocrotirea cet[@ilor de azil, întorcându-se acas[ (v. 28).
Despre anul jubileu vezi Lv capitolul 25. La jubileu se retrocedau p[mânturile vândute \i cump[rate, dar legea nu prev[zuse nimic asupra celor mo\tenite.
Ebr.: „în \esurile Moabului”. Septuaginta folose\te termenul dysmé, a c[rui semnifica@ie e dubl[: 1) apusul soarelui (sau al astrelor), ca punct cardinal; 2) declinul (unei vie@i, al unui popor, al unei civiliza@ii). E de crezut c[ autorul le-a avut în vedere pe amândou[, dar c[ accentul cade pe în@elesul figurativ: sfâr\itul Moabului, principalul adversar al Israeli@ilor; preciz[rile ce urmeaz[ sunt, \i ele, semnificative: Iordanul care trebuie trecut \i Ierihonul care se cere cucerit.
