cosmice \i suferin@e omene\ti. ΓÇ₧Ur_ciunea pustiiriiΓÇ¥, ca prefigurare a lui Antihrist, se va instala ]n chiar structurile sfin@eniei \i va domina prin ]n\el[ciune, dar va fi dobor_t[ pentru totdeauna de ΓÇ₧Unsul-PrincipeΓÇ¥ al lui Dumnezeu, Fiul Omului, a C[rui ]mp[r[@ie va transcede timpul. Atunci, la sf_r\it, se va produce \i ]nvierea general[ a mor@ilor (prevestit[ \i de Iezechiel), dar fiecare om va fi r[spunz[tor pentru propriile lui fapte: unii vor ]nvia spre via@a ve\nic[, al@ii spre ve\nica os_nd[.
Suprema virtute a omului este credincio\ia sa fa@[ de Dumnezeu, care se cere p[strat[ chiar cu pre@ul jertfei de sine. Leg[tura cu Dumnezeu se @ine prin rug[ciuni, post \i medita@ie.
Toat[ aceast[ teologie este at_t de coerent[ \i se leag[ at_t de organic cu ]ntreaga revela@ie a Sfintei Scripturi, ]nc_t nu f[r[ dreptate sΓÇÖa spus c[ opera lui Daniel este puntea cea mai transparent[ ]ntre Vechiul \i Noul Testament. Domnul Iisus ]l va cita nominal (Mt 24, 15; Mc 13, 14), atest_ndu-l astfel ca pe un profet autentic, cu mesaj eshatologic, iar cre\tinii nu numai c[-i vor men@ine cartea printre cele canonice, inspirate de Duhul Sf_nt, nu numai c[-l vor cinsti ]n calendar, dar ]i vor introduce numele ]n cult, ]mpreun[ cu acelea ale prietenilor s[i Anania, Misael \i Azaria.
A\adar, discrepan@a dintre cronicarul \i teologul Daniel este at_t de izbitoare, ]nc_t nu pu@ini au fost ΓÇö \i sunt ΓÇö bibli\tii occidentali care afirm[, cu argumente logice, filologice \i istorice, c[ cele dou[sprezece capitole au fost scrise nu de unul \i acela\i autor, ci de mai mul@i autori necunoscu@i \i dispara@i, pe care un editor t_rziu ΓÇö contemporan cu Antioh Epifan ΓÇö i-a reunit ]n cartea pe care o avem ast[zi.
Numai c[ discrepan@ele nu sunt doar ]ntre fragmente, ci ]nl[untrul unuia \i aceluia\i capitol,
