„Dac[”: nu în sens condi@ional, ci în sens circumstan@ial (când).
Grecescul doron = „dar” îl traduce pe ebraicul gorban, care înseamn[ ofrand[ de orice fel, chiar \i dintre cele ce nu sunt destinate sacrific[rii pe jertfelnic.
„Ardere-de-tot” = holocaust; jertf[ de animal, dup[ arderea c[reia nu mai r[mâne decât cenu\a.
„Jertf[” în sensul: vietatea ce urmeaz[ s[ fie jertfit[.
„Prinosul de pâine” are un în@eles mai larg: orice prinos din produsele p[mântului.
„În spuz[” sau pe vatr[ încins[, pe plit[.
Interdic@ie insistent[ asupra aluatului dospit, acesta fiind simbol al alter[rii, a\a cum îl va folosi \i Iisus (vezi Mt 16, 12 \i nota, precum \i locurile paralele). Cât despre „miere”, termenul ebraic cuprindea \i sucurile de fructe ob@inute prin fierberea acestora. Oricum, mierea f[cea parte din jertfele rituale ale Canaaneenilor, Egiptenilor \i Asiro-Babilonienilor, ceea ce poate fi o ra@iune a interdic@iei iudaice.
„Pârg[”: primele roade care se coc într’o cultur[ vegetal[; de obicei, pârga exprim[ mul@umirea fa@[ de Dumnezeu.
Înc[ din timpurile foarte vechi, sarea era mai mult decât condimentul care d[ gust bucatelor sau le conserv[: ea era simbolul prieteniei, al comuniunii, al fr[@iet[@ii. E simbolul p[strat pân[ ast[zi în întâmpinarea cuiva cu pâine \i sare. Sacralitatea simbolului e foarte vizibil[ în expresia: „sarea leg[mântului cu Domnul” (sau: „sarea leg[mântului Domnului”), imediat urm[toare, idee reluat[ \i în Nm 18, 19.
Ebrai\tii înc[ nu sunt de acord dac[ termenul original trebuie tradus: „jertf[ de pace (împ[care)” sau: „jertf[ de mul@umire” (sensul ultim e adoptat \i de istoricul evreu Iosif Flaviu). Septuaginta folose\te sintagma thysía soteríou, ceea ce, în traducere literal[, ar însemna „jertf[ de mântuire”, sens conferit de cei vechi ritualului prin care cineva le mul@umea zeilor la cap[tul unei încerc[ri, precum vindecarea dintr’o boal[, ajungerea cu bine dintr’o c[l[torie etc.
Perdeaua ce desp[r@ea sfânta de sfânta-sfintelor (I\ 26, 31-33); catapeteasma, în spatele c[reia era locul cel sfânt al Domnului.
exiláskomai = „a isp[\i”, „a r[scump[ra”, dar \i „a se ruga” (prin mijlocirea sau f[g[duin@a unui ritual isp[\itor); vezi I\ 32, 30 \i contextul.
Sensul exact: va fi l[sat deoparte, p[r[sit, dat uit[rii pentru moment.
Literal: „un suflet din poporul @[rii”, adic[ un om de rând, f[r[ func@ii sau demnit[@i sociale.
„A zecea parte dintr’o ef[”: 3,64 litri (în m[sur[ de capacitate).
Spre deosebire de prinosul de pâine; vezi 2, 1.
P[catele enumerate în versetele 1-5.
Diversele prinoase sau jertfe datorate lui Dumnezeu, pe care cineva a omis s[ le aduc[.
„Siclul sfânt”: moneda cu care se pl[tea darea c[tre templu. Pentru detalii vezi nota de la I\ 30, 13.
În Textul Ebraic, urm[toarele \apte versete fac parte din capitolul 5, drept versetele 20-26, ordine pe care o adopt[ \i edi@ia Rahlfs a Septuagintei \i a\a cum se afl[ în traducerile BJ, TOB, OSTY \i, la noi, 1938 (GALA). Versiunea de fa@[ prefer[ structura edi@iilor române\ti clasice, \i a\a cum se afl[ \i ]n versiunile engleze KJV, RSV \i TEV.
„Aproapele” are aici (\i în contexte asem[n[toare) sensul de fiu al lui Israel, israelit, compatriot, concet[@ean.
Urmând, probabil, versiunea Septuagintei de Frankfurt (1597), edi@iile române\ti din 1688 \i 1914 includ urm[toarele 10 versete în capitolul 6, acesta având deci un total de 40 de versete. În acord cu toate celelalte traduceri române\ti \i str[ine (inclusiv cele engleze), versiunea de fa@[ urmeaz[ edi@ia Rahlfs.
În întreaga lectur[ a Leviticului trebuie @inut seama de faptul c[, atât în limba ebraic[ cât \i în cea greac[, unul \i acela\i cuvânt însemna „jertf[” = act ritual, „jertf[” = victima sau ofranda sacrificat[ \i „jertf[” = vina pentru care se aduce jertfa. Greaca Septuagintei încearc[ o diferen@iere între thysía = jertfa-ritual \i kárpoma = jertfa-victim[, dar, în fapt, sensurile se întrep[trund.
Pâini menite a fi consumate, ca hran[, la prânzul de dup[ aducerea jertfei.
Literal: ΓÇ₧Ar[tarea \i Adev[rulΓÇ¥. Despre Urim \i Tumim vezi nota de la I\ 28, 26.
Ve@i p[zi ceea ce Dumnezeu a poruncit s[ p[zi@i.
Cea descris[ în versetele 8-11.
Precizare cu valoare de avertisment în leg[tur[ cu ceea ce se va relata în capitolul urm[tor despre abaterea de la rânduial[ a lui Nadab \i Abiud.
În Textul Ebraic: „a scos strig[te de bucurie”.
A c[dea cu fa@a la p[mânt: semn de adora@ie.
Primii doi fii ai lui Aaron, din cei patru; vezi I\ 6, 23.
„Foc str[in” s’ar tâlcui prin „jertf[ lipsit[ de sfin@enie”, „sacrificiu profan” sau „ofrand[ în afara rânduielii”; aceasta, probabil, datorit[ faptului c[ cei doi se hot[râser[ s[ t[mâieze din ini@iativ[ proprie, în afara timpului prescris \i f[r[ o învoire expres[ din partea lui Moise sau a lui Aaron. Oricum, accentul cade pe ideea c[ dispozi@iile Legii trebuie aplicate în mod foarte riguros, f[r[ nici o abatere. Este \i o prefigurare a principiului „ascult[rii” din via@a monahal[ de mai târziu, potrivit c[ruia novicele nu are îng[duin@a de a face ceva din propria sa ini@iativ[, ci numai în conformitate cu ceea ce-i porunce\te p[rintele s[u duhovnicesc („t[ierea voii”).
Textul citat nu se afl[ în nici o alt[ parte a Bibliei, ceea ce înseamn[ c[, în afara celor consemnate în scris, exista \i un depozit al memoriei (Tradi@ia). „Cei ce se apropie de Mine” = preo@ii; „M[ voi pream[ri” = Îmi voi ar[ta slava \i puterea prin foc mistuitor.
Pentru a exprima starea sufleteasc[ a lui Aaron, traducerile din ebraic[ oscileaz[ între „a t[cut” \i „s’a tânguit”, datorit[ jocului dintre dou[ verbe omonime. Septuaginta folose\te verbul katanýsso, care înseamn[ „a t[cea” („a amu@i”, „a r[mâne mut”), dar numai ca derivat al sensului primar „a fi str[puns de durere”.
Animal identificat cu hyrax syriacus (cf. Versiunii Ebraice) sau cu lepus timidus (cf. Septuagintei), iepure s[lbatic cu laba catifelat[. De\i nu rumeg[, mi\carea ritmic[ a buzei de jos îl arat[ c’ar face-o.
Zgrip@orul: vulturul b[rbos. De altfel, identificarea p[s[rilor necurate nu e întotdeauna foarte precis[, iar ordinea enumer[rii lor cunoa\te variante.
În fapt, patru specii de l[custe, din cele nou[ care sunt men@ionate în Vechiul Testament \i pentru care limbile moderne nu au echivalente lexicale pe m[sur[.
Adic[ patruped f[r[ copit[, cu talpa moale, cum e câinele, pisica, ursul, maimu@a etc.
Cuvântul ebraic caráath desemna nu numai lepra în sine, a\a cum este ea definit[ ast[zi, ci \i orice boal[ a pielii, ulceroas[ sau nu, \i chiar mucegaiurile ce apar pe haine sau pere@i, producând degradarea acestora. Capitolele 13 \i 14 constituie un veritabil tratat de diagnosticare \i tratare a leprei. În diagnostic, preotul avea putere de decizie. Leprosul era considerat impur \i din punct de vedere spiritual, impuritate ce atr[gea \i interdic@ia de a aduce jertfe la altar.
Semnele leprei sunt atât de evidente, încât nu mai e nevoie de @inerea bolnavului în carantin[.
Dac[ lepra s’a generalizat, înseamn[ c[ toat[ crusta alb[ va c[dea de pe corp: semn de vindecare.
Literal: „necurat se va chema pe sine”. În acest sens, Textul Ebraic e mai explicit, cuvântul „necurat” e repetat. Ca un mort printre cei vii, leprosul va avea semne distinctive, de doliu, se va c[ina pe sine \i-i va avertiza pe ceilal@i s[ se @in[ la distan@[.
Un log: aproximativ o jum[tate de litru.
În func@ie de context, unul \i acela\i cuvânt, afé, poate însemna „semn”, „pat[”, „ran[” sau „plag[”, „boal[” \i chiar, de-a dreptul, „lepr[”.
Întregul capitol 15 se ocup[ cu elimin[rile, normale sau patologice, din sistemul genital al omului. Ceea ce pare a fi doar o problem[ de igien[ corporal[ este, în realitate, legiferarea comportamentului uman în sfera de tain[ a vie@ii înse\i: fecunditatea \i reproducerea. De aici, caracterul sacral al tuturor acestor interdic@ii formale \i prescrip@ii rituale.
În unele manuscrise (ebraice \i grece\ti): „în ap[ curg[toare”.
Perdeaua care, în cortul m[rturiei, desp[r@ea sfânta de sfânta-sfintelor; catapeteasma.
Pentru ilastérion vezi nota de la I\ 25, 17, ca \i pe aceea de la Rm 3, 25. În cort, ilastérion era un acoper[mânt; în templu va deveni o mas[.
Prin „casa sa” se în@elege aici nu atât familia lui Aaron, cât întregul cin preo@esc (Aaron \i urma\ii s[i întru preo@ie).
Traducem prin „Duc[-se-pe-pustii” literalul apopompaios = „cel menit (f[cut, ales) s[ fie alungat”. La rândul s[u, acesta îl traduce pe ebraicul azazel, cuvânt enigmatic, folosit de numai patru ori în c[r@ile canonice ale Vechiului Testament: o dat[ aici, de dou[ ori în v. 10 \i o dat[ în v. 26; Vulgata îl red[ prin emissarius = „cel trimis”. În absolut toate vechile traduceri ale Textului Ebraic (Septuaginta, Vulgata, Aquila, Symachus), echivalentul lui azazel e întemeiat pe ideea c[ termenul e un determinativ al @apului (pe care s’a aruncat sor@ul): cel ce urmeaz[ s[ fie alungat. Exege@i moderni ai Leviticului (printre care \i Ion V. Georgescu) opineaz[ c[ termenul Azazel desemneaz[ numele unui demon care locuie\te în pustie (s[la\ul diavolilor) \i c[ruia @apul va trebui s[-i duc[ înapoi povara p[catelor pe care acela le-a inspirat. Obiec@ia c[ o astfel de lectur[ ar sugera o concep@ie dualist[ (Dumnezeu-Diavol), cu totul str[in[ monoteismului iudaic, e amendat[ prin observa@ia c[ @apul a fost mai întâi adus „în fa@a Domnului” (v. 10) \i c[, prin urmare, @apul destinat lui Azazel nu reprezint[ o alternativ[, ci o decizie a lui Dumnezeu, cu \tirea \i îng[duin@a C[ruia opereaz[’n lume Satana (vezi cazul lui Iov, dar \i Fc 3). Acesta deci ar fi primul text care dezv[luie existen@a unei demonologii a Vechiului Testament.
„A l[sa (s[ plece)” îl traduce aici pe afíemi, folosit în Levitic cu sensul de a trece cu vederea p[catele cuiva; a le ierta.
Adic[ în sfânta-sfintelor.
Textul exprim[ caracterul ereditar al func@iei de mare-preot (arhiereu).
În studiile introductive asupra Leviticului, capitolele 17-26 sunt cunoscute drept „Legea sfin@eniei”, din pricina structurii lor compacte în jurul unei idei centrale. Sfin@enia lui Dumnezeu const[ îndeosebi în transcenden@a \i inaccesibilitatea Lui: sfin@enia omului este derivat[ din aceea a lui Dumnezeu în m[sura în care omul se apropie de El, }i îndepline\te prescrip@iile rituale \i p[ze\te legea moral[.
Sacrificarea unui animal în afara ritualului era taxat[ drept crim[.
Entit[@i nefolositoare, f[r[ con@inut, pline de de\ert[ciune. Termenul ebraic sugereaz[ ideea de @ap, catâr, ipostaz[ a zeului Pan.
Deoarece Domnul era, prin excelen@[, mirele poporului lui Israel, închinarea la idoli era calificat[ ca desfrânare. Vezi \i I\ 34, 15-16.
Ca principiu vital, sângele Îi apar@ine lui Dumnezeu, Creatorul vie@ii: ca atare, el devine mijlocul prin care Dumnezeu îi ofer[ omului posibilitatea de a se purifica.
Aceast[ formul[, prin care Dumnezeu-Iahvé }\i reafirm[ suprema Sa autoritate asupra fiilor lui Israel, va fi repetat[ ritmic de-a lungul capitolelor 18-26.
Ebraicul Molech însemna „rege”, dar era scris în a\a fel încât vocalele anume a\ezate între consoane s[-i schimbe lectura \i sensul în „lucru de ru\ine”. Septuaginta prefer[ s[-l traduc[ în sensul primar: „domn”. Moloh era un zeu al Canaaneenilor, c[ruia i se sacrificau copii prin aruncarea lor în foc, ritual interzis foarte limpede în 20, 2-5. O astfel de jertf[ adus[ unui asemenea „domn” însemna o tr[dare a singurului Domn: Dumnezeul lui Israel.
E vorba de p[mântul (@ara) Canaanului, spurcat de p[gânii pe care Domnul îi va alunga spre a le face loc fiilor lui Israel (vezi v. 3). Dreptul de proprietate are un temei moral: mo\tene\te doar cel ce este vrednic de mo\tenire. În@elesul îns[ poate fi mult mai larg, a\a cum îl va descoperi Iisus Hristos vorbind despre }mp[r[@ia lui Dumnezeu.
În Textul Ebraic: i-a v[rsat; i-a scuipat afar[; i-a vomat.
E posibil ca aceste interdic@ii (de altfel, nemotivate) s[ se refere la unele practici magice care cultivau amestecuri dintre cele mai ciudate. Ele îns[, în mod sigur (vezi începutul versetului), se constituie într’o metafor[ pentru puritatea omogen[ a legii lui Dumnezeu.
În Versiunea Ebraic[: „roada lor s’o socoti@i net[iat[’mprejur” (adic[ necurat[, asemenea p[gânilor).
Ebr.: „S[ nu mânca@i cu sânge”; sau: „s[ nu mânca@i deasupra sângelui”. „A nu mânca pe mun@i” poate fi o aluzie la vulturul care-\i sfâ\ie prada sus, pe în[l@imea stâncilor; dar, în context, se poate referi \i la anume ritualuri magice.
A ghici în zborul p[s[rilor era practica augurilor.
Literal: „la ventriloci”; la cei ce vorbesc din pântece, nefiresc, ca din alt[ lume. Termenul ebraic se poate referi atât la spiritele care sunt chemate, cât \i la necroman@ii care le invoc[ prin mediumnitate. Practicarea spiritismului e condamnat[ \i în 20, 27; Dt 18, 11; 1 Rg 28, 7-20; 4 Rg 21, 6; 23, 24; Is 8, 19; 19, 3; 29, 4; 1 Par 10, 13; 2 Par 33, 6.
Pentru ΓÇ₧MolohΓÇ¥ vezi nota de la 18, 21.
În unele nuan@e: cel ce va gr[i de r[u; cel ce va insulta.
Septuaginta sugereaz[ c[ textul acestui verset nu e o simpl[ repetare a restric@iilor din 11, 43-45, ci o alegorie asupra situa@iei speciale a lui Israel în raport cu neamurile p[gâne.
Cuvântul original e mult mai cuprinz[tor; de\i în context el se refer[ la un defect fizic (cusur, meteahn[, infirmitate), în@elesul s[u cuprinde \i aria moral[ (prihan[). Dumnezeu a creat lumea perfect[; ca atare, \i imaginea Sa întrupat[ în preot trebuie s[ fie integral[, ne\tirbit[.
Jertfe \i prinoase.
Catapeteasma dintre sfânta \i sfânta-sfintelor.
ΓÇ₧Str[inΓÇ¥: de alt[ etnie (alogen), dar \i str[in de tagma preo@easc[ (mirean, laic, profan).
Luna Nisan (martie-aprilie), numit[ cândva \i „luna seceri\ului” (Abib).
Spre deosebire de I\ 12, 6 (vezi nota), Septuaginta traduce aici literal: „între cele dou[ seri”. Exege@ii plaseaz[ acest timp între momentul când soarele dispare sub orizont \i c[derea propriu-zis[ a nop@ii.
„Munc[ lucr[toare”: munc[ brut[ sau munc[ grea sau munc[ productiv[, spre deosebire de „ziua odihnei” (Sabatul), în care era interzis[ orice fel de munc[.
Liba@ie.
„Luna a \aptea”, numit[ \i Ti\ri, era toamna, în actualele septembrie-octombrie. Prima ei zi era marcat[ de lun[ nou[; ea va deveni „Ziua Anului”, când începea, de fapt, anul ebraic.
A fost o vreme când Israeli@ii nu cutezau s[ pronun@e numele Domnului a\a cum era cuprins în tetragrama sacr[ YHVH = IaHVeH; acesta era înlocuit, simplu, prin perifraza NUMELE. Rostirea numelui divin ca atare se socotea blasfemie.
Literal: ΓÇ₧strugurii celui sfin@it al t[uΓÇ¥; e traducerea ebraicului: ΓÇ₧strugurii nazireului t[uΓÇ¥. Nazireul era un fel de monah al Vechiului Testament, ale c[rui voturi includeau \i netunderea p[rului (vezi Nm 6, 5). Vi@ele net[iate ale viei sunt asem[nate cu pletele lungi ale nazireului, persoan[ afierosit[ Domnului, sfin@it[ printrΓÇÖo slujire aparte.
Roadele care cresc spontan, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, f[r[ ca p[mântul s[ fie cultivat.
Vezi 16, 29-31. Pentru o vreme, aceast[ zi era începutul anului. Acum ea devine momentul solemn prin care se deschide cel de al cincizecilea an.
Cuvânt original bogat în sensuri: „plecare” (a cor[biilor în larg, a unui roi din stup); „iertare de pedeaps[”; „iertarea unei datorii”; „eliberare” a sclavilor sau a prizonierilor de r[zboi sau a militarilor în termen.
Textual: „An al semnalului de eliberare”. Îl traduce pe ebraicul yovel, care înseamn[ „berbec”. De aici, cornul de berbec din care se f[cea trâmbi@a acelui timp, instrument muzical cu care era proclamat[ eliberarea (v. 9). Tot de aici: yobél = jubileu.
Cu în@elesul: definitiv, ferm, f[r[ putin@[ de întoarcere. De altfel, liniile de for@[ ale tuturor acestor prescrip@ii sunt dou[: 1) odat[ intra@i în @ara Canaanului, fiii lui Israel trebuie s[-\i p[streze libertatea de dup[ ie\irea lor din Egipt; 2) p[mânturile nu trebuie înstr[inate.
„Mo\tenire” în sensul de „st[pânire”, „posesie”, „proprietate”, „bun care-i apar@ine”.
Literal: ΓÇ₧va ie\iΓÇ¥; va fi prescris[.
Levi@ii nu aveau drept de proprietate personal[, dar posedau ΓÇ₧ora\eΓÇ¥ guvernate de legisla@ie proprie.
Dac[ nu de la egal la egal, cel pu@in prin pogor[mânt, a\a cum b[\tina\ii trebuie s[-i trateze pe str[inii care s’au a\ezat la ei; vezi 19, 33-34.
Textul Ebraic adaug[: „pute@i face din ei robi” sau: „îi ve@i avea ca pe ni\te robi”. Septuaginta îns[ re@ine o nuan@[ prin folosirea adjectivului katóhimos (de altfel, folosit numai în acest loc \i nic[ieri altundeva în Vechiul Testament), cuvânt care înseamn[ „locuit sau posedat de un zeu”, deci un ins asupra sau în interiorul c[ruia s’a înst[pânit o divinitate. Nuan@a traduce ideea c[ robul unui iudeu se afl[, totu\i, sub st[pânirea Domnului acestuia (de vreme ce iudeul însu\i este robul lui Dumnezeu). Totul, pe principiul fundamental c[ Evreii Îi apar@in Domnului lor.
„Cu graiul deschis” îl traduce pe parresía, care înseamn[ „libertatea de a vorbi deschis”, de a gr[i cu îndr[znire. Folosit de numai cinci ori în Vechiul Testament, cuvântul devine mult mai frecvent în cel Nou, a\a cum îl vom afla, de pild[, în FA 2, 29; 4, 29 sau Ef 6, 20. Aici el sugereaz[ faptul c[ lipsa de libertate presupune, printre altele, \i interdic@ia de a vorbi ceea ce gânde\ti.
Contrariul versetului 4: un cer care refuz[ s[ plou[, un p[mânt incapabil de germina@ie.
Într’o seam[ de variante ebraice \i grece\ti: „din pricina p[catelor lor”. În schimb, ele adaug[ (în acela\i verset): „\i pentru p[catele p[rin@ilor lor”.
Prin anume voturi — sau f[g[duin@e — o persoan[ I se dedica lui Dumnezeu \i devenea astfel proprietatea Sa. La un moment dat îns[ ea putea fi scutit[ de obliga@iile asumate \i „eliberat[” în schimbul unei sume de bani. Asemenea f[g[duin@e erau f[cute nu numai pentru oameni, ci \i pentru o seam[ de bunuri materiale (animale, case, p[mânturi).
ΓÇ₧A afierosiΓÇ¥ = a dedica lui Dumnezeu (pe sine, o persoan[ sau un bun material).
Pentru ΓÇ₧sicluΓÇ¥ \i ΓÇ₧gher[ΓÇ¥ vezi nota de la I\ 30, 13.
Întâi-n[scu@ii (chiar din animale) Îi apar@in de drept Domnului, a\a c[ ei nu mai pot fi afierosi@i a doua oar[. Vezi I\ 13, 2 \.a.
Avertisment pentru cei ce cu prea mare u\urin@[ depun voturi de afierosire Domnului.
„Dijm[”= zeciuial[; a zecea parte din recolt[, cantitate ce intr[, de obicei, în tranzac@iile agricole.
La intrarea sau ie\irea din ad[post, animalele trec la num[r[toare pe sub toiagul celui ce le p[ze\te.
